5 iunie 2016

Palatul Copiilor Bacau a concertat la Gala UNICEF Romania

0 Comentarii
Palatul Copiilor Bacău a fost  invitat la sfărşitul săptămânii trecute la Gala UNICEF România, eveniment ce a aniversat 70 de ani de când prestigioasa organizaţie internaţională ajută copiii din întreaga lume şi 25 de ani de când UNICEF promovează drepturile copilului în România.
Instituţia de învăţământ nonformal din Bacău a fost reprezentată la Gala UNICEF România de Grupul „Hyperionii”, format de elevi cu vârste între 9 şi 13 ani, din grupa de performanţă a Cercului de Canto muzică uşoară, coordonat de profesorul Claudiu Filip. Tinerii artişti au susţinut un concertcare a impresionat audienţa formată din personalităţi ale vieţii publice româneşti, precum Adrian Curaj, Ministru al Educației. Printre cei care au lăudat talentul elevilor de la Palatul Copiilor Bacău s-au numărat şi ambasadorii UNICEF Andreea Marin şi Smiley, care au participat ulterior la o sesiune foto cu „Hyperionii” Palatului Copiilor Bacău. 
Elevii Palatului Copiilor Bacău care au concertat la Gala UNICEF România sunt Bianca Tenie, Emma Urban, Alexia Apreotesei, Emma Gherganu, Iancu Roberta, Delia Andrei, Sava Denisa, Benchea Medeea, Luncaşu Ioana,  Ilinca Hodina, Romina Neagu şi Alexandru Ouatu. 
„O şansă, o seară de neuitat, o prestaţie excepţională a copiilor din grupa de performanţă a Cercului de muzică uşoară de la Palatul Copiilor din Bacău. Felicitări, dragii mei! Mulţumim doamnei inspector Oana Maria Droiman pentru oportunitatea oferită de a fi invitaţi la un eveniment de o asemenea anvergură. De asemenea, mulţumim doamnelor profesoare Irina Chiriac - Cucu şi Mihaela Ojog pentru sprijinul acordat”, a declarat imediat după eveniment prof. Claudiu Filip, coordonatorul Cercului de Canto muzică uşoară de la Palatul Copiilor Bacău.
Alături de grupul “Hyperionii” de la Palatul Copiilor Bacău, au mai oferit momente artistice la Gala UNICEF România Alexandra Ușurelu şi Smiley, Ambasador Național pentru UNICEF în România, care le-a oferit o surpriză Hyperionilor: un tort delicios, de mari dimensiuni. Gala aniversară, găzduită de Hotel Sheraton Bucureşti, a fost prezentată de Andreea Marin, Ambasador Național pentru UNICEF în România.
Elevii Cercului de Canto Muzică uşoară coordonat de profesorul Claudiu Filip sunt prezenţi frecvent la evenimente naţionale care promovează tinerele talente, de la festivaluri de gen, la emisiunile concurs “Românii au talent” sau “Next Star”. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu