1 iunie 2016

Ziua Mondiala a Mediului

0 Comentarii
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău celebrează Ziua Mondială a Mediului  - 5 iunie 2016, printr-o serie de acţiuni menite să atragă atenţia asupra necesităţii de a lua atitudine şi de a acţiona în folosul mediului şi pentru sănătatea noastră, după cum urmează:
1. 01 iunie –parada de modă ecologică în cadrul proiectului în parteneriat „Sănătatea mediului - sănătatea noastră” la Colegiul Naţional Pedagogic Ştefan cel Mare Bacău;
2. 02 iunie – seminar interactiv în cadrul proiectului în parteneriat „Sărbătoarea naturii” la Colegiul Tehnic Ion Borcea Buhuşi, cu prezentarea unor specii pe cale de dispariţie din România şi organizare expoziţie - concurs la temă;
3. 03 iunie - acţiune educativă pe raza Ocolului Silvic Fântânele cu participarea unui grup de elevi de la Eco-Şcoala Alexandru Ioan Cuza Bacău. Manifestarea cuprinde un seminar de prezentare a biodiversităţii forestiere si a speciilor protejate, urmate de un concurs la temă;
4. 06 iunie – simpozion „Ziua Mondială a Mediului”, la Şcoala Mihai Drăgan Bacău pe tema biodiversităţii şi speciilor protejate din judeţul Bacău şi organizare expoziţie de fotografie şi postere la temă;
5. 07 iunie - simpozion „Ziua Mondială a Mediului”, la Eco-Colegiul Henri Coandă Bacău pe tema biodiversităţii şi speciilor protejate din România şi judeţul Bacău;
6. 08 iunie – seminar interactiv la Liceul cu Program Sportiv Bacău, cu prezentarea speciilor protejate de pe raza siturilor Natura 2000: Lunca Siretului Mijlociu şi Lacurile de Acumulare Buhuşi – Bacău – Bereşti, manifestare organizată cu sprijinul Centrului Regional de Ecologie Bacău.
                                   
Tema propusă de UNEP pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului în anul 2016 – Nebuni după natură. Spuneţi NU traficului ilegal cu specii sălbatice – Go wilde for life. Zero tolerance for the illegal wildlife trade - aduce în atenţie necesitatea cunoaşterii speciilor sălbatice de plante şi animale vulnerabile şi implicarea personală pentru protejarea acestora spre binele generaţiilor viitoare. Este vorba de plante şi animale ameninţate la nivel local, naţional sau global – multe dispariţii pe plan local putând conduce la extincţia globală!
Intensificarea contrabandei cu specii sălbatice degradează constant biodiversitatea preţioasă a pamântului, deposedându-ne astfel de dreptul nostru la moştenirea naturală a planetei şi conducând la ajungerea multor specii în pragul extincţiei. Uciderea şi contrabanda cu specii sălbatice subminează economiile şi ecosistemele ţărilor care se confruntă cu aceste ameninţări, alimentând crima organizată, corupţia şi insecuritatea la nivel planetar.
Uciderea speciilor sălbatice pune în pericol biodiversitatea iconică ca ex.: elefanţii, rinocerii, tigrii, gorilele şi ţestoasele marine. În anul 2011, subspecia de rinocer Javanez a dispărut din Vietnam, iar ultimul exemplar de rinocer negru a dispărut din Camerun în acelaşi an. Gorilele au dispărut din Gambia, Burkina Faso, Benin şi Togo, care vor fi urmate în curând de alte ţări.
Eforturile intense de a controla traficul ilegal – incluzând politici mai eficiente, campanii de conştientizare şi investiţii în protejarea şi conservarea speciilor în pericol -  au obţinut destul de mult succes. Totuşi, multe specii continuă să fie periclitate şi au încă nevoie de efort dedicat şi susţinut de la fiecare dintre noi, pentru a întoarce balanţa în favoarea lor.

Oricare dintre noi şi oriunde am trăi, să spunem NU cu vorba şi cu fapta, traficului ilegal de specii sălbatice vulnerabile, făcând prin aceasta diferenţa care va conduce la protejarea biodiversităţii mondiale. Cum putem face asta? Mai mulţi oameni trebuie să înţeleagă răul pe care îl produce acest trafic ilegal asupra mediului, resurselor de hrană, comunităţilor şi siguranţei speciilor sălbatice. Trebuie să ne schimbăm obiceiurile şi comportamentul astfel încât cererea de produse de contrabandă să scadă.  O conştientizare şi o implicare mai bune obligă guvernele şi organismele internaţionale să adopte şi să aplice legi comune pentru combaterea practicilor active de trafic ilegal cu specii sălbatice vulnerabile. 

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu