Sunteti invitati să participaţi în perioada 9 – 11 septembrie 2016 la Expo Pescuit şi Vânătoare Bacău 2016, Ediția a VI-a, eveniment ce va avea loc la Centrul de Afaceri şi Expoziţii “Mircea Cancicov” Bacău.
Expo Pescuit şi Vânătoare Bacău 2016, Ediția a VI-a, este un eveniment organizat de către SC Centrul de Afaceri şi Expoziţional Bacău SA și vizează să aducă la un loc producători şi importatori de produse destinate pescuitului şi vânătorii precum: echipamente pentru pescuit şi vânătoare, confecţii şi îmbrăcăminte pentru pescuit sportiv şi vânătoare, momeli, bijuterii de vânătoare, produse din vânat (alimente), produse ornamentale, meşteşugăreşti, trofee, echipament optic, turism de pescuit şi vânătoare, etc. Nu vor lipsi standurile cu arme de vânătoare și accesoriile specifice.
De asemenea, această expoziție cu vânzare oferă un bun prilej Asociațiilor de Pescuit și Vânătoare din țară, dar și vânătorilor pasionați de a prezenta trofee medaliate, vânate în țară și peste hotare. Acest târg va reprezenta pentru majoritatea expozanţilor o importantă platformă de reînnoire a relaţiilor existente, de fidelizare a partenerilor tradiţionali, dar şi de stabilire de noi contacte şi contracte.
Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău posedă autorizația de depozitare a armelor și munițiilor, oferind expozanților în domeniu avantaje semnificative, fiind singurul Centru Expozițional din România care posedă autorizație de depozitare arme și muniții.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu