Raliul
Moldovei Moinesti, a cincea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop si
a Campionatului National Rally 2 Dunlop, s-a desfasurat in perioada 1-2 iulie,
concurentii avand de parcurs 15 probe speciale care au insumat 116,99 km. La
bordul unui Citroen DS3 R5, Gergo Szabo si Karoly Borbely au terminat prima zi
de concurs in pozitia de lideri, o zi care a avut o desfasurare oarecum
neasteptata si care a dat peste cap pronosticurile dinaintea cursei.
Cu un parcurs
inteligent in ziua a doua, in care si-au mentinut excelent avansul avut,
echipajul BCR Leasing Rally Team s-a impus pentru al doilea an consecutiv in
Raliul Moldovei Moinesti. Cei doi au fost urmati pe podiumul clasamentului
general de colegii de echipa Edwin Keleti si Toni Avram, pe un Mitsubishi
Lancer Evo X, reeditand primele doua pozitii de anul trecut. Locul al treilea
la editia din 2016 a Raliului Moldovei Moinesti a fost ocupat de echipajul
Bogdan Marisca – Carmen Poenaru, care au concurat pe un Ford Fiesta R5.
In ziua a doua de
concurs, cea de sambata, echipajele s-au indreptat pe specialele din jurul
Moinestiului. Programul zilei a a fost alcatuit din trei bucle, din care
primele doua identice, cu cate doua parcurgeri ale probelor Runcu, Moinesti si
Vermesti. Pe ultima bucla, concurentii au parcurs a treia oara doar probele
Moinesti si Vermesti, ultima dintre ele reprezentand si Power Stage-ul
competitiei, speciala la finalul careia primii trei clasati au primit puncte
suplimentare in clasamentul general, cate 3, respectiv 2 si 1 punct. De altfel,
a treia parcurgere a specialei Vermesti, a fost transmisa in direct pe
posturile de televiziune TVR3 si TVR Iasi, precum si pe websiteul oficial, www.raliul-moldovei.ro
Gergo Szabo si
Karoly Borbely si-au manageriat cu multa experienta cele 59,5 secunde avute
avans la finalul zilei de vineri, si doar cu o singura proba castigata din
primele doua bucle, Moinesti 1, cei doi si-au marit avansul la 01:08.3, inaite
de ultimele doua probe ale zilei de sambata. Pilotul maghiar a fortat pe ultima
proba a raliului, Power Stage-ul, si si-a trecut in cont si cele 3 puncte
suplimentare care se acorda pentru invingatorul acestei speciale.
„Am avut un weekend excelent la Raliul
Moldovei Moinesti. Ne-am bucurat de fiecare kilometru parcurs iar masina a
functionat perfect, insa mai avem multe de invatat cu noua masina desi suntem
mai rapizi de la o cursa la alta. Am avut si putin noroc in comparatie cu alte
echipaje dar suntem aici si vreau sa multumesc tuturor celor care ne sustin.”
a spus Gergo Szabo, castigatorul
Raliului Moldovei Moinesti 2016.
Cu un avans fragil
la finalul primei zile de concurs, de doar de 6,4 secunde fata de Florin
Tincescu, Edwin Keleti a fortat si s-a impus pe prima proba de sambata, insa a
avut un parcurs mai slab pe a doua. Pilotul clujean a mai semnat victorii pe
probele Vermesti 1 si Runcu 2, si si-a marit astfel ecartul fata de rivalul de
la clasa 3 la peste 20 de secunde inainte de ultima bucla. Cu o noua victorie
pe penultima proba si un loc 3 pe Power Stage-ul Vermesti, Edwin Keleti si Toni
Avram au incheiat Raliul Moldovei Moinesti 2016 pe locul secund, la fel ca la
editia anterioara.
„Aventura la Raliul Moldovei Moinesti 2016
s-a rezultat cu un rezultat de vis pentru noi. Am avut cateva chestiuni de
demonstrat mie si altora. Pentru noi a fost un raliu extraordinar si vreau sa-l
felicit pe Adi Raspopa pentru ceea ce probabil este cel mai frumos raliu de
macadam din Romania! O cursa care ne-a facut maxima placere si suntem foarte
fericiti!” a declarat Edwin Keleti
la finalul Raliului Moldovei Moinesti 2016, ocupantul locului secund in
clasamentul general.
Florin Tincescu lua
startul sambata in fata lui Bogdan Marisca, colegul sau de echipa mult mai
experimentat, de pe locul al treilea, cu un avans de 14,1 secunde. Cu doua
victorii de proba, pe specialele cu nr.12 si 13, fostul campion national
reducea avansul juniorului Napoca Rally Academy la doar 0,5 secunde inainte de
ultima bucla a zilei secunde. Experienta lui Bogdan Marisca, dar si materialul
sau de concurs performant si-au spus cuvantul, iar clujeanul a facut rocada cu
colegul sau de echipa inainte de Power Stage-ul Vermesti, ultima proba a
intrecerii. De altfel, Marisca a fortat si pe ultima proba, cedand doar 0,7
secunde in fata lui Gergo Szabo, pozitie care i-a adus in plus cele 2 puncte
suplimentare acordate locului secund.
„Am inceput ezitant pe prima proba de ieri, am continuat ok, iar mai
apoi am facut o greseala si am spart radiatorul masinii. Au urmat cateva
greseli si ghinioane ale tuturor celor implicati care au facut sa nu fie totul
ok. Azi am avut o problema cu setarea directiei, noi am ratat cateva starturi
dar am terminat pe locul trei un raliu foarte muncit, foarte greu dar si foarte
frumos. Probele sunt foarte frumoase, cu mici exceptii. Cred ca sunt un etalon
pentru Campionatul National de Raliuri.” a spus si Bogdan Marisca, ocupantul locului trei la finalul Raliului Moldovei Moinesti 2016.
Adrian Raspopa si
Cosmin Diacu si-au respectat statutul de favoriti si in ziua secunda a Raliului
Moldovei Moinesti si cu victorii pe toate probele speciale si-au trecut in cont
o victorie mult asteptata. Pe podiumul acestui clasament s-au mai clasat
echipajele Raul Badiu – Gabi Lazar, care au evoluat la bordul unei Dacii Logan
si Mihai Manole – Florin Dorca, care au concurat pe un Peugeot 208 R2.
„Am dat tot ce am putut pe ultima proba, pentru a ne pastra locul 5 in
clasamentul general, desi la 3 kilometri de la start mi-a cazut una dintre
lentilele ochelarilor de vedere. Sunt foarte multumit pentru rezultat cat si
pentru organizare, care a fost una peste asteptarile Federatiei dar si peste
ale mele! Totul a iesit extraordinar de bine si vreau sa le multumesc
autoritatilor locale care ne-au sprijinit, Politiei si Jandarmeriei, precum si
echipei organizatorice! Un rezultat mult mai bun decat mi-am dorit si acelasi
lucru e valabil si pentru organizare.” a
spus Adrian Raspopa, castigatorul clasamentului rezervat automobilelor cu 2
Roti Motrice de la Raliul Moldovei Moinesti 2016 si ocupantul pozitiei a cincea
in clasamentul general.
Abandonul de pe a
doua proba a zilei a lui Norbert Maior a privat Cupa Dacia de o lupta multa
asteptata cu Raul Badiu. In aceste conditii, pilotul sibian nu a mai avut de
indeplinit decat o simpla formalitate, si dupa ce a castigat toate probele din
a doua zi de concurs a Raliului Moldovei Moinesti si trecut in cont o noua
victorie in Cupa Dacia.
Desi a castigat 7 din
cele 8 probe speciale desfasurate, Alexandru Ardelean a trebuit sa se
multumeasca cu pozitia secunda in Cupa Suzuki la finalul Raliului Moldovei
Moinesti. Radu Necula si-a mentinut prima pozitie castigata la finalul zilei de
vineri si a reusit sa se impuna in cadrul cupei monomarca, in timp ce Peter
Kelemen s-a clasat pe locul al treilea.
In clasamentul
Debutantilor, s-a impus echipajul bacauan format din Catalin Grigoriu si Lucian
Florea, la bordul unei Dacii Sandero 0.9 TCE in timp ce clasa 11 a fost
castigata de Dragos Dinu si Dan Dobre pe un Mitsubishi Lancer Evo 8.
Florin Petrisor si Iulian
Ichim s-au impus in Campionatul National Rally 2 Dunlop, pe podium mai urcand
echipajele Romain Desire Marc Gilles – Alin Lepadusa si Cosmin Salistean-Adrian
Lelutiu. La Raliul Moldovei Moinesti concurentii din acest campionat au fost
scutiti de taxa de inscriere si au primit premii, cate un curatitor sub
presiune, oferite de Karcher.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu