După sfințirea Drapelului de Luptă de către un sobor de preoți, șeful IGSU a dat citire decretului semnat de către Președintele Klaus Iohannis. La ceremonia de înmânare a drapelului, dr. Raed Arafat a susținut câteva cuvinte despre această zi memorabilă și despre munca depusă de către toate echipajele de urgență care stau la dispoziția cetățenilor băcăuani și asistă la orice apel.
” Astăzi este o zi care va rămâne în istoria unității de pompieri pe viață. Când se primește drapelul de luptă este o recunoaștere a activității unei unități și este de fapt identitatea unității respective pe care o apărați. Sunteți cei în care populația are, la acest moment, cea mai mare încredere și acest lucru este foarte bine motivat. Când cineva sună și cere ajutor, speranța lui este în voi, cei care ieșiți din unitățile voastre și îl ajutați sau îi ajutați prietenul, îi salvați, fie să-i scoateți din zonele de pericol.
Pentru primirea drapelului de luptă, acordat de Președintele României, pentru tot ce ați făcut, tot ce faceți și pentru tot ce veți face, vă felicit!”
După discursul dr. Raed Arafat, a urmat un moment emoționant pentru toți cei prezenți în Piața Tricolorului, unitatea de pompieri și celelalte subunități au intonat Imnul României.
Ceremonia s-a încheiat sub cântecele fanfarei militare, prezentarea drapelului tutoror băcăuanilor aflați în Piață. A urmat defilarea mașinilor de pompieri și a echipajelor de salvare.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu