Astfel, pentru început, acesta propune elevilor săi programul educațional FLEX, care a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992.
În cei 24 de ani de la înfiinţarea sa, proiectul a oferit burse pentru mai mult de 24.000 de liceeni din Europa, Eurasia şi Asia Centrală.
El presupune un an întreg de studiu pentru liceeni în SUA.
Obiectivul programului este promovarea înţelegerii reciproce între Statele Unite şi ţările din regiunile în care acesta este implementat.
Așadar, liceenii vor avea ocazia să învețe mai multe despre Statele Unite, prezentându-le totodată americanilor și informații despre ţările lor de origine.
Se preconizează ca în anul școlar 2016-2017, aproximativ 800 de liceeni să înveţe în SUA, în cadrul programului FLEX.
Fiecare bursier va locui timp de un an împreună cu o familie americană şi va studia într-un liceu din America. Bursa este finanţată în totalitate de către Guvernul SUA şi administrată de Biroul pentru Relaţii Culturale şi Educaţionale - Bureau of Educational and Cultural Affairs (ECA), din cadrul Departamentului de Stat. Programele ECA includ proiecte educaţionale şi de training ce promovează legăturile personale, profesionale şi instituţionale între cetăţeni şi organizaţii din SUA, dar şi din alte ţări.
Cu acest prilej elevii români din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, care au cetăţenie română, sunt născuţi între 1 ianuarie 1999 şi 15 iulie 2001, studiază engleza în liceu, îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA şi nu au stat acolo mai mult de trei luni în ultimii cinci ani, pot aplica pentru bursa FLEX 2017 – 2018.
Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educaţie Internaţională şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, încurajează deschiderea sesiunii de aplicaţii pentru programul FLEX 2017 - 2018, finanţat de către Departamentul de Stat al Guvernului SUA.
"Participarea la programul FLEX, aflat acum la cel de-al doilea an de implementare în România, este gratuită.
În primul an școlar de implementare, 2015 – 2016, 24 de liceeni români din diferite judeţe ale ţării s-au aflat în Statele Unite ale Americii pentru studii.
De asemenea, de acest program pot beneficia și liceenii cu dizabilităţi, anul trecut școlar trei dintre aceștia devenind bursieri.
Cu această ocazie, prin activitățile educaționale desfășurate la Palatul Copiilor Bacău, încercăm să creăm o zonă de contact nemijlocit între mediile educaţionale româneşti şi americane.
Ar fi păcat dacă elevii noștri nu ar exploata această excepţională oportunitate.
Asemenea programe pot înlesni tinerilor participanți și accesul la studii universitare, în condițiile în care aceștia intră în legătură nemijlocită cu profesori de peste Ocean.”, ne-a declarat prof. Gabriel STAN, directorul Palatului Copiilor Bacău.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu