24 septembrie 2016

Perchezitii la persoane banuite de santaj si deturnare a licitatiilor publice

0 Comentarii
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 16 percheziții la locuințele a 13 persoane bănuite de șantaj și deturnare a licitațiilor publice.
La data de 22 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au efectuat 16 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de aderare la grup infracțional specializat în comiterea infracțiunilor de șantaj și deturnare a licitațiilor publice.
Din cercetări a rezultat că, începând cu luna februarie 2014, grupul infracţional ar fi supralicitat prețul de adjudecare, în scopul pretinderii unor sume de bani şi a retragerii ulterioare, dacă imobilul în cauză nu prezenta interes în vederea achiziționării. Dacă imobilul era considerat valoros pentru membrii grupării, ar fi determinat ceilalți participanți la licitație să se retragă, prin amenințare sau șantaj.
În acest fel, participanţii oneşti, fie rămâneau la licitaţie după ce înmânau sumele de bani solicitate de unul dintre membrii grupului şi adjudecau licitaţia, fie se retrăgeau ameninţaţi de către aceştia. Astfel, în perioada februarie 2014 și până în prezent, polițiștii au stabilit că 24 de licitații publice ar fi fost deturnate cu acest mod de operare.
În cauză, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de 12 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj și deturnare a licitațiilor publice, urmând să fie prezentate Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă.
La acțiune au participat și polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași și București, precum și jandarmi din Bacău.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu