Săptămâna 26 septembrie – 30 septembrie este perioada de desfăşurare a evenimentului organizat de Poliţia Română la nivel naţional sub titlul „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, care a ajuns la a unsprezecea ediţie.
Evenimentul implică organizarea unei suite de activităţi preventive, în această perioadă urmărindu-se diseminarea mesajelor către un număr cât mai mare de cetățeni, obiectivul vizat fiind sensibilizarea comunității cu privire la necesitatea adoptării unui comportament vigilent, a colaborării poliţie - instituţii – comunitate, în vederea obținerii unui grad mai crescut de siguranţă pentru cetăţeni cât şi prezentarea consecinţelor care decurg din comiterea de fapte antisociale. Manifestarea va avea un caracter unitar, tematica fiind din domeniile de referinţă selectate în baza priorităţilor Poliţiei pentru anul 2016.
Astfel, ziua de 26 septembrie este dedicată prevenirii delincvenței juvenile. În această zi se va desfășura o activitate cu un număr de aproximativ 300 elevi, profesori și părinți la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, în care vor fi prezenți reprezentanți ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, polițiști de proximitate dar și de investigații criminale. Aceștia vor prezenta măsuri de prevenire antivictimală și antiinfracțională și vor răspunde întrebărilor adresate de elevi sau profesori.
În ziua de 27 septembrie vor fi desfăşurate activităţi de prevenire a victimăzării minorilor.Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu poliţişti de proximitate vor fi prezenți la Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”, în vederea realizării unei sesiuni de informare în colaborare cu reprezentanți ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate. Se vor desfășura activități orientate către prevenirea violenței în mediul școlar și o sesiune de informare asupra prevenirii criminalității informatice.
În ziua de 28 septembrie, se vor avea în vedere infracţiunile contra patrimoniului. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiști de proximitate, vor distribui materiale preventive și vor avea discuții cu cetățenii privind prevenirea furturilor personale și înșelăciunilor comise în special asupra persoanelor vârstnice cât și a furturilor din locuințe.
În ziua de 29 septembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău în parteneriat cu polițiști din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane și Agenția Națională Antidrog vor instala, în spațiul parcării unui supermarket din Municipiul Bacău, un info-chioșc amenajat într-un cort, unde vor fi distribuite materiale focusate către prevenirea tâlhăriilor, a violenței în mediul familial și măsuri specifice de prevenire a consumului de droguri și al traficului de persoane.
Ziua de 30 septembrie este dedicată siguranței rutiere. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu un reprezentant al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalătății, vor prezenta, printr-o expoziție amanajată în incinta Arena Mall Bacău, materiale de conștientizare pentru prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul aceleiași activități va fi expus și un autoturism de la Serviciul Rutier cât și alte dotări ale acestui serviciu.
Prin temele abordate în cadrul evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, poliţiştii doresc să concentreze un număr mare de întâlniri cu cetăţenii într-o perioadă de timp bine determinată, astfel încât, în colaborare cu parteneri - autorităţi locale, unităţi de învăţământ sau mass-media, cetăţenii să fie informaţi despre necesitatea adoptării unei conduite de autoprotecţie în vederea reducerii riscului de victimizare.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu