13 octombrie 2016

Jandarmi bacauani in actiune

0 Comentarii
Misiunea de asigurare a ordinii şi securităţii publice pe timpul pelerinajului la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se desfăşoară fără probleme deosebite.
Efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne asigură, în continuare, măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică în municipiul Iaşi, cu ocazia desfăşurării pelerinajului la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva..
Până în acest moment nu au fost înregistrate situaţii sau evenimente deosebite, nefiind constatate fapte cu caracter penal. Au fost aplicate de către efectivele din cadrul dispozitivelor de ordine 5 sancţiuni cu avertisment scris şi 13 sancţiuni cu amendă în valoare totală de peste 2000 lei. Vor continua activităţile specifice pe linie de prevenire a faptelor antisociale , fiind în derulare şi o campanie de prevenire a furturilor din buzunare.
La ora 09,35 a fost oficiată slujba de primire a moaştelor Sântului Cuvios Neofit Zăvorâtul în timpul căreia s-au asigurat măsurile specifice pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestui eveniment, încheiat fără incidente.
Între orele 19.00 – 20.30  vor fi asigurate măsurile specifice de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării procesiunii religioase „Calea Sfinţilor”, procesiune care se va desfăşura pe străzile din municipiul Iaşi, un traseu prestabilit de aproximativ 3 kilometri. În acest context vor fi aplicate unele restricţii de circulaţie pe traseul de desfăşurare a procesiunii.
De la începutul pelerinajului (luni, 10 oct.2016, ora 06.30) şi până în prezent s-a intervenit înpeste 20 de situaţii pentru acordarea primului ajutor unor persoane cu probleme medicale (oboseală, stări de leşin, hipotermie). Patru persoane au fost transportate la spital .
Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a evenimentului religios Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău recomandă tuturor pelerinilor să respecte măsurile de ordine stabilite de organizatori, să solicite intervenţia jandarmilor sau poliţiştilor din dispozitiv în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să acorde o atenţie deosebită copiilor, bunurilor şi obiectelor personale, autoturismelor, să aibă în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniştii publice.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu