Este foarte bine cunoscut în ținutul romașcan faptul că Fundația "Episcop Melchisedec", prin unele acțiuni cultural-educative pe care le dezvoltă constant, pledează pentru întoarcerea la tradiție și pentru sprijinirea copiilor cu risc mare de abandon școlar.
Frumoasa activitate a debutat cu o scenetă de teatru având ca temă Nașterea Pruncului Iisus, fiind urmată de un mic spectacol în care cei mai tineri au interpretat colinde de iarnă. Cursul de formare a copiilor în "Arta cusutului", a fost susținut de doamna profesor de sprijin Elena Enea și de doamna profesor Maria Robu, cea care i-a inițiat în activitatea de realizare a obiectelor ornamentale din materiale textile, prin intermediul cusutului.
“Beneficiarii Centrului de zi proveniți din familii aflate în dificultate din cadrul Fundației, școlari frumoși și talentați, sunt susținuți și îndemnați să-și descopere vocațiile, să-și dezvolte abilitățile pentru a putea răzbi mai ușor la vârsta maturității. Prin această activitate - "Arta cusutului", s-a dorit ca cei mai mici să valorifice tradițiile și obiceiurile populare, să fie învățate și transmise următoarelor generații, pentru a sădi în inimile lor tinere dragostea pentru frumos și autentic, armonie, grație, ritm”, a subliniat domnul Aurelian Constantin Alexa – directorul Fundației „Episcop Melchisedec” din Roman.
Evenimentul s-a dovedit foarte necesar pentru ca școlarii să învețe a aprecia frumusețea portului popular și a meșteșugurilor tradiționale, astfel de ateliere cultivând sentimentul de apartenență, de iubire și dragoste pentru rădăcinile și valorile poporului român.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu