Dedeman, lider naţional în retailul
materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital
100% românesc, inaugurează miercuri, 21 decembrie, al doilea
magazin din Bacău și al 45-lea al rețelei.
Investiția în această nouă unitate a companiei Dedeman s-a ridicat la peste
12 milioane de euro iar lucrările de construcție și amenajare s-au desfășurat
pe durata a 3 luni și jumătate.
Amplasat pe str. Abatorului, nr. 5, noul magazin este dedicat în special
locuitorilor din partea de Nord a orașului, fiind mult mai accesibil față de cel
deja existent pe str. Republicii.
Dincolo de distanța mai mică până la cumpărături, clienții noului magazin
din Bacău vor avea și alte avantaje: o parcare încăpătoare cu 370 de locuri,
un magazin mai spațios, de peste 15.000 mp., din care o seră de 2000 mp.,
un ambient primitor și raioane intuitiv organizate precum și o gamă mai
mare de produse prezente la raft.
În noul punct de lucru din Bacău vor lucra 216 angajați.
Chiar dacă o parte
dintre aceștia au fost transferați de la magazinul deja existent, cu toții au
beneficiat de un program complex de pregătire astfel încât să formeze o
echipă unită, competentă și dedicată clienților.
“Deoarece ne dorim ca produsele și serviciile noastre să fie
accesibile unui număr cât mai mare de clienți, punem accent pe
dezvoltarea rețelei de magazine fizice, fără să neglijăm investițiile în
magazinul nostru online.
Noul magazin din Bacău reduce distanțele între planurile clienților
noștri din zonele de Nord si Centrul ale orașului și cele mai bune
soluții pe care le găsesc la Dedeman”, Dragoş Pavăl – Preşedinte
Dedeman.
Având în vedere că inaugurarea are loc în preajma sărbătorilor de iarnă,
rafturile noului magazin au fost pregătite cu sute de oferte speciale pentru
produse de sezon, decorațiuni și brazi de Crăciun, instalații luminoase,
electrocasnice, idei de cadouri pentru cei dragi dar și pentru casă.
Pe lângă acestea, clienții din Bacău vor găsi și produsele pentru construcții și
amenajări interioare, gresie şi faianţă, instalaţii termice, instalaţii sanitare,
instalaţii electrice, mobilă, utilaje și scule electrice care completează gama
de peste 45.000 de produse comercializate de Dedeman.
Iar celor cărora le este greu să se decidă asupra darurilor de sărbători,
Dedeman le oferă posibilitatea de a achiziționa și carduri cadou, însoțite de o
felicitare de sezon gratuită.
Totodată, noul magazin este o ocazie în plus pentru băcăuani să testeze
aplicația Dedeman pentru mobil care, printr-o simplă scanare a codului de
bare de pe eticheta de preţ a produselor de la raft, oferă toate informaţiile şi
caracteristicile acestora, precum și opțiunea achiziției online.
Grație inaugurării celui de-al doilea magazin în Bacău compania Dedeman
încheie anul 2016 cu un număr de 45 de magazine la nivel național și peste
9200 de angajați, în vreme ce cifra de afaceri a depășit 1 miliard de euro.
17 decembrie 2016
Dedeman deschide la Bacău, magazinul cu numărul 45
la
10:35
0
Comentarii
Etichete:
bacau,
Dedeman,
inaugurare,
social
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu