În săptămâna 12-16 decembrie 2016
școala noastră va fi gazda unei întâlniri din cadrul parteneriatului strategic
KA2 Erasmus+ intitulat ”Reduce, Reuse, Recycle”. Vom avea drept oaspeți elevi
și profesori din Franța, Turcia, Polonia și Italia. Tema întâlnirii: Energii
regenerabile / Energii alternative. Elevii vor participa la activități de
învățare diverse, susținute în context nonformal iar profesorii vor analiza
stadiul atingerii obiectivelor parteneriatului și vor stabili noi strategii de
atingere a acestora. Pe perioada întâlnirii vom organiza și vizite de
documentare la unități industriale sau de învățământ ce vor arăta experiențe
practice din domeniul celor 3R. Astfel, invitații noștri vor vedea ”pe viu” cum
se produce energie verde la hidrocentrala ”Dimitrie Leonida” de la Bicaz, vor
vedea că și deșeurile nereciclabile pot fi valorificate în procesul de
coincinerare vizitând fabrica de ciment HeidelbergCement de la Tașca.
Transformarea deșeurilor de hârtie într-un nou sortiment papetar va putea fi
urmărită în vizita de documentare ce va fi întreprinsă la SC Vrancart SA de la
Adjud. Inițiativele particulare locale de utilizare a energiilor alternative
vor fi de asemenea evidențiate: unitatea de brichetare a paielor de grâu din
comuna Cleja, eoliene funcționale în apropierea Adjudului, panouri fotovoltaice
ce susțin energetic o afacere particulară în orașul nostru. O unitate de
învățământ model din orașul nostru prin dotările materiale deosebite și
metodele didactice moderne practicate va fi de asemenea vizitată - Colegiul
Tehnic de Comunicații ”N.V. Karpen” Bacău.
Valorosul proiect al județului nostru
intitulat ”Sistem integrat de management al deseurilor in Judetul Bacau” va fi
detaliat prezentat de reprezentanți ai Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara
pentru Salubritate Bacau în cadrul unei întâlniri oficiale ce va avea loc sub
patronajul Consiliului Județean Bacău în Sala Mare a acestei instituții.
Elevii vor mai participa la diverse
work-shop-uri de reciclare creativă a deșeurilor, vor experimenta realizarea de
circuite electronice noi din piese recuperate, vor face pași în programarea in
scratch și vor învăța să sporească cooperarea pe platforma europeană eTwinning.
Schimbul de bune practici se va realiza și la
nivelul documentărilor efectuate și prezentate de elevi. Fiecare partener va
vorbi despre sistemul energetic din țara sa (trecut, prezent și perspective),
va prezenta detaliat o metodă alternativă de producere a energiei pe care a aprofundat-o,
va prezenta o meserie legată de conceptul 3R. Expoziția itinerantă de
fotografie de mediu va fi realizată la Centrul Comercial Cora iar caligramele,
acrostihurile și câmpurile lexicale tematice vor fi expuse în școala.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu