Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu s-a întâlnit marți, 10 ianuarie 2017, la Oituz cu reprezentații Companiei finlandeze Tornator, unul dintre cei mai importanți investitori din zonă, care administrează o suprafață de peste 9.000 de hectare de teren forestier. Grupul Tornator deține aproximativ 655.000 hectare de pădure în Finlanda, Estonia și România, principala activitate fiind reprezentată de comercializarea de masă lemnoasă și administrarea de păduri.
Delegația finlandeză a fost condusă de Zoltan Kosy, country manager al Tornator, care a prezentat câteva date referitoare la specificul firmei și a manifestat disponibilitatea de a participa la dezvoltarea economică a zonei.
Compania Tornator deține 12.000 ha de pădure în România, clasându-se printre primii proprietari privați de terenuri forestiere din țară. Finlandezii nu intenţionează să construiască o fabrică de cherestea în Romania, deoarece compania este specializată în administrarea pădurilor. „Vrem să investim în pădure, pentru ca apoi să vindem lemn producătorilor locali. Compania vinde o parte din copaci, în timp ce plantează alţii pentru a-i înlocui. Spre deosebire de alte domenii, investiţiile în păduri se derulează pe perioade de ordinul zecilor de ani. Ne dorim să facem parte integrantă din comunitatea locală din Oituz și în același timp vrem să angrenăm în sistemul nostru firme din zonă, care să corespundă cerințelor noastre ”, a precizat Kosy.
La rândul său, președintele Sorin Brașoveanu a salutat prezența în județul Bacău a acestui important investitor, arătându-și disponibilitatea pentru realizarea unor parteneriate între comunitatea locală și Compania Tornator. ”Suntem deschiși oricărei forme de colaborare. Am înțeles bunele intenții ale celor de la Tornator, care sper să se concretizeze în cel mai scurt timp în proiecte viabile pentru comunitatea din Oituz. Am discutat despre crearea de noi locuri de muncă, despre reabilitarea unor drumuri realizate de firma finlandeză, despre înființarea unei pepiniere silvice, în care să se producă materialul săditor necesar lucrărilor de împădurire. De asemenea, am purtat discuții despre criza forței de muncă specializată în domeniul forestier, despre necesitatea înființării unor școli profesionale în sistem dual. Personal, consider de bun augur această întrevedere, sper ca în viitoarea strategie de dezvoltarea a județului, Compania Tornator, să aibă un cuvânt de spus, iar parte din proiecte discutate acum să fie implementate cu succes”, a subliniat preşedintele Sorin Braşoveanu.
25 ianuarie 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu