Jandarmii băcăuani participa sâmbătă 25 martie la acţiunea Ora Pământului, o acţiune simbolică ce se desfăşoară la nivel internaţional, pentru a atrage atenţia asupra problemelor de mediu.
În intervalul 20.30-21.30, jandarmii se vor alătura iniţiatorilor şi participanţilor la această campanie ecologică, prin stingerea luminilor, pentru a semnala importanţa utilizării raţionale a resurselor naturale, a reducerii consumului de energie şi creşterii eforturilor de reciclare a materiilor prime.
La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău se promovează un consum raţional al energiei, pentru reducerea cheltuielilor administrative şi protejarea mediului înconjurător.
Prin Legea 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, Jandarmeria Română are şi atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie naturală protejată, de pe teritoriul României.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu