Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au desfăşurat activităţi informativ - preventive în primele trei zile ale lunii martie, adresându-se unui număr de peste 150 de elevi şi cadre didactice din trei comune băcăuane precum şi elevilor Şcolii Gimnaziale nr. 1 din staţiunea Târgu Ocna.
La data de 1 martie, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Nicolae Bălcescu, Postului de Poliţie Sărata şi Postului de Poliţie Luizi Călugăra au fost prezenţi la sediul Fundaţiei Casa Yana, alături de 40 de elevi, 4 voluntari şi 4 cadre didactice, unde au desfăşurat activităţi interactive de prevenire.
Cu această ocazie au fost prezentate mai multe teme specifice: violenţa domestică şi efectele penale dar şi sociale ale acesteia, riscurile consumului de alcool în rândul tinerilor, riscurile utilizării reţelelor de socializare.
La data de 2 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Târgu Ocna au desfăşurat activităţi informativ - preventive la Şcoala Gimnazială nr. 1 din localitate. Poliţiştii s-au adresat atât elevilor clselor primare cât şi elevilor din ciclul gimnazial, activităţile având un caracter interactiv.
Elevilor le-au fost prezentate informaţii cu privire la violenţa în şcoală dar şi în familie, cu explicaţii şi exemple concrete de comportamente violente, forma de manifestare a acestora precum şi efectele lor.
Poliţiştii şi-au propus să transmită elevilor prezenţi la activitate că toleranţa şi comunicarea sunt soluţii mult mai eficiente de ieşire dintr-o situaţie conflictuală versus violenţa verbală sau fizică.
La data de 3 martie, poliţiştii de ordine publică din cadrul Postului de Poliţie Sărata au desfăşurat activităţi de informare a elevilor şi cadrelor didactice din Şcoala Gimnazială nr. 1 din localitate.
La activitate au participat un număr de 102 elevi şi 5 cadre didactice care au primit informaţii cu privire la violenţa domestică şi efectele penale dar şi sociale ale acesteia, riscurile consumului de alcool în rândul tinerilor dar şi riscurile utilizării reţelelor de socializare.
Activităţile de informare, respectiv prevenire adresate minorilor vor continua pe întreg parcursul anului 2017, dat fiind faptul că minorii au un risc ridicat de vulnerabilitate atât în ceea ce priveşte comiterea de infracţiuni, cât şi din punct de vedere al victimizării. Copiii şi tinerii au personalitatea în formare, astfel încât există o mare probabilitate a înregistrării unor rezultate pozitive în procesul de corectare a unor devianţe.
Cele mai multe intervenţii ale poliţiştilor se vor desfăşura în unităţile de învăţământ, asimilând demersurile preventive procesului educaţional, implicarea cadrelor didactice dar şi a părinţilor în informarea adecvată a copiilor aducând un plus de siguranţă întregii comunităţi.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu