Ca o tradiție specifică Sărbătorilor Pascale, cu care comunitatea bacăuană este deja familiarizată, după ce s-a marcat venirea primăverii prin confecționarea de mărțișoare, beneficiarii centrelor din subordinea D.G.A.S.P.C. Bacău, copii, vârstnici și adulți cu dizabilități, încep încă de timpuriu, o activitate foarte dragă sufletelor lor, aceea de a realiza ouă încondeiate, felicitări, ornamente tematice de Paște, suporturi de lumânări, bijuterii și icoane, punându-și în valoare priceperea, talentul și îndemânarea îndelung cultivate.
Anul acesta, toate aceste opera de artă, manufacturate cu dragoste și implicare directă, vor putea fi admirate și comercializate în ziua de miercuri, 12 aprilie 2017, între orele 13.00- 17.00 în „Piațeta Tricolorului” Bacău ( în fața Casei de Cultură ).
Astfel că toate aceste activități se vor derula în cadrul celei de-a X-a ediții a evenimentului „ Cel mai Frumos Ou de Paște ” – organizat de Componenta Adulți din cadrul D.G.A.S.P.C .Bacău, al cărui punct culminant va fi marcat ca de obicei de o surpriză inedită.
În cadrul evenimentului se vor organiza ateliere de încondeiat și pictat ouă, unde toți participanții (copii și adulți) iși vor evidenția îndemânarea și talentele artistice, având posibilitatea să picteze 2 ouă cu înalțimea de 125 cm, 100 ouă cu înalțimea de 10 cm, și figurine din ipsos cu motive pascale.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu