Inspectoratul de
Jandarmi Judeţean Bacău a desfăşurat activităţi preventiv-educative în cadrul
micrograntului „Spune NU violenţei”.
În ziua de 09.05 jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi
Judeţean Bacău s-au întâlnit cu elevii Şcolii
Gimnaziale Ungureni- Structura Gârla Anei, în cadrul unei
activităţi de prevenire şi informare.
Jandarmii au discutat cu elevii şi cadrele didactice, le-au prezentat
materiale informative referitoare la riscurile şi situaţiile care pot apărea,
anumite fapte cu caracter contravenţional sau penal la care pot fi expuşi în
activităţile cotidiene.
De asemenea, au fost prezentate situaţii cu care jandarmii s-au întâlnit pe
timpul desfăşurării misiunilor specifice de ordine şi siguranţă publică, în
scopul evitării acestora precum şi conştientizării faptului că, de foarte multe
ori, cunoaşterea lor poate evita apariţia sau efectul nedorit pe care îl au.
Scopul
acestor activităţi îl constituie prevenirea comportamentelor de risc la vârsta
adolescenţei, prin oferirea de informaţii care să permită creşterea nivelului
de educare şi conştientizare a tinerilor în vederea prevenirii consumului de
alcool sau substanţe stupefiante, săvârşirii unor fapte ilegale, abordării unui
comportament adecvat la şcoală şi în societate.
La finalul activităţii elevilor le-au fost
prezentate câteva materiale cu privire la locul şi rolul unităţii în domeniul
menţinerii şi asigurării climatului de ordine şi securitate publică, prevenire
şi combatere a faptelor antisociale, precum şi exercitii
de dresaj
cu câinii de serviciu.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu