10 iunie 2017

ALECSANDRIADA, la prima editie

0 Comentarii
În perioada 7-10 iunie 2017, Bacăul găzduiește prima ediţie a Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”, manifestare care îşi propune să evidenţieze potenţialul de spiritualitate al judeţului, dar mai ales al localităţii care l-a dat, la 14 iunie 1818, pe Vasile Alecsandri. Cu acest prilej sunt organizate acţiuni menite să asocieze trecutul cu prezentul, într-o diversitate de forme: conferinţe („Geografie literară: A-ul şi B-ul literaturii române, ivite în Bacău”), colocvii („Alecsandri, azi”), dezbateri, spectacole, expoziţii documentare („Alecsandri, băcăuanul”), recitaluri („Voci de AED pentru AlEcsanDri”), itinerarii turistice locale („La pas prin urbea poetului şi a familiei sale”), lansări de carte  şi publicaţii („Cărţi, reviste, autori”) ş.a. Va fi activat un topos băcăuan specific: Casa de Sfat şi Citire „Vasile Alecsandri”/Casa Dragomir Badiu, din strada George Apostu, nr. 9. Tematica propusă este centrată pe ideea de coagulare a sentimentului identităţii naţionale pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Vor fi aprofundate elemente biografice alecsandriene, vor fi nuanţate aspecte de critică şi istorie literară referitoare la vasta operă a scriitorului omagiat şi vor fi strânse astfel legăturile dintre creatorii de literatură din generaţii diferite. 
    Reuniunile Culturale aflate la prima ediţie sunt prilejul derulării unui concurs de poezie/dramaturgie destinat tinerilor şi, totodată, al recompensării scriitorilor consacraţi atât din România, cât şi din Republica Moldova. Și-au anunţat participarea creatori de literatură, critici şi istorici literari, muzeografi, actori, muzicieni, cadre didactice din învăţământul superior şi din cel preuniversitar, iar beneficiari vor fi elevi, studenţi, și, in extenso, orice iubitor de cultură din municipiul şi judeţul Bacău. 
    Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Bacău, Primăria municipiului Bacău, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al judeţului Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bacău, Teatrul Municipal „Bacovia”, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” şi Societatea Cultural-Știinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău. 
    Manifestările sunt o posibilă avanpremieră la Programul „2018 – Anul European al Patrimoniului Cultural” şi la bicentenarul naşterii lui Vasile Alecsandri, care mărturisea: „Sânt născut în Bacău”.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu