Început în anul 2015 proiectul
,,O Şansă la Demnitate!” are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţilor copiilor
şi tinerilor cu speranţă de viaţă limitată, prin deschiderea primei unităţi de tip hospice, din România,
dedicată în totalitate îngrijirilor paliative pediatrice şi este implementat de
către Asociaţia Lumina în parteneriat cu Fundaţiile Velux, din Danemarca.
Hospice-ul este situat în
municipiul Bacău, pe strada Căpitan Ernest Târţescu, nr. 5 ( paralel cu Calea
Romanului, în imediata apropiere a fostei reprezentanţe Peugeot România), va
deservi regiunea de nord-est a României, şi va crea 30 de noi locuri de muncă.
Prin intermediul acestui centru vom putea oferi îngrijiri paliative şi
consiliere unui număr de până la 428 de beneficiari, copii şi familiile lor, în
fiecare lună.
Pe suprafaţa de 3000 mp, oferită
cu titlu gratuit de către Consiliul Local Bacău, s-a edificat o clădire cu
regim de înălţime parter şi etaj parţial cu suprafaţa desfăşurată de cca 1050
mp. distribuiţi astfel: 750 mp. la parter pentru zona saloanelor destinate
internării pacienţilor, servicii medicale conexe îngrijirii şi primirii
beneficiarilor, zona de activităţi indoor, kinetoterapie, cameră senzorială,
capelă, cabinet consilierepsihologică/ psihoterapie, zona servicii de
curăţenie, servicii de masă, zonă vestiare personal şi centrală termică şi 300
mp. la etaj, destinaţi spaţiilor administrative ale Asociaţiei Lumina.
Valoarea totală a proiectului
este de 1.800.000 euro, din care Fundaţiile Velux au susţinut 1.200.000 euro.
Principalii parteneri, din
România, sunt:
Consiliul Local Bacău, care a
oferit suprafaţa de 3000 mp. de teren, Consiliul Judeţean Bacău, care a
sprijinit construcţia şi dotarea hospice-ului cu 1.000.000 lei ( aprox. 220.000
euro), compania Dedeman, compania românească care a oferit cea mai importantă
finanţare (120.000 euro) şi Cemacon S.A,
din Cluj-Napoca, care a donat întreaga cantitate de cărămidă necesară
construcţiei.
,, Construirea hospice-ului a fost o călătorie care ne-a maturizat şi care
ne-a ajutat să învăţăm o mulţime de lucrui noi. Mai presus de orice, am înţeles
că numărul copiilor care au nevoie de îngrijiri paliative este mai mare decât
credeam noi.
Le mulţumim tuturor oamenilor care au înţeles importanţa
acestui proiect, pentru că indiferent că vorbim despre companii sau instituţii,
oamenii sunt cei care ne-au fost alături.
Pentru că este unicul proiect de acest fel din ţară, ne
dorim ca întreaga comunitate să ni se alăture şi să demonstrăm că, împreună,
putem schimba lucrurile în bine!”- Mihaela Dumitrache, Director Executiv,
Asociaţia Lumina
Evenimentul de inaugurare va avea
loc vineri, 9 iunie 2017, între orele 14.00-17.00 şi va include un program de
speech-uri, tăierea panglicii, vizitarea hospice-ului şi un bufet cu gustări şi
băuturi şi va avea loc în exteriorul clădirii, sub formă de garden-party.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu