22 septembrie 2017

''Bacau - calatorie in timp''

0 Comentarii
Marți, 19 septembrie 2017, Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” din Bacău a găzduit cea de-a doua serie a manifestărilor prilejuite de implementarea proiectului cu rezonanțe biblice, intitulat „Facerea și devenirea județului Bacău în 7 zile”. Conceput de cadrele didactice din cadrul Colegiului Karpen și finanțat din surse nerambursabile de către Consiliul Județean Bacău, proiectul își propune să aducă la cunoștința elevilor principalele elemente identitare ale județului Bacău, datele și faptele de natură culturală, etnografică, lingvistică, istorică, gastronomică ș.a. care ne diferențiază și ne individualizează pe harta României.
     Cea de-a doua zi din cadrul proiectului a fost dedicată istoriei locale, prelegerile profesorilor încercând să rezume și să recompună traseul cronologic al devenirii noastre:  prof. Costin Iordache (care a moderat discuțiile dovedind reale calități oratorice) a inițiat dezbaterile cu o prezentare despre „Cultura Cucuteni în județul Bacău”; aceasta a fost urmată de prelegerile susținute de profesoarele Corina Săvuc și Ana-Maria Dolgoș, intitulate „Bacăul medieval”, respectiv, „Bacăul în pas cu Europa”, asigurând, astfel, tranzitarea spațiului istoric medieval și modern.
     Însoțită de imagini fotografice inedite, prezentarea prof. dr. Alin Popa, intitulată „Bacău – capitală a rezistenței românești în Primul Război Mondial”, a încercat să aducă în fața auditoriului faptele de eroism și de glorie militară scrise de băcăuani în anul 1917. La trecerea a exact 100 de ani de la evenimentele de atunci, nume precum Mărăști, Oituz, Cașin, Cireșoaia, Slănic, Al. Averescu, P. G. Cantilli, S. Filderman, Calmanovoci, E. Grigorescu, Radu și Emanoil Porumbaru ș.a. sunt tot atâtea argumente, susține istoricul Alin Popa, care ar putea să asigure Bacăului un nou brand local – Bacăul eroic/eroilor – ce poate fi alăturat unui alt brand cunoscut „made in Bacău” – Bacăul cultural. 
     Profitând de starea de spirit generată de prezentarea bătăliilor din Primul Război Mondial, col. (r.) Stelian Cojocaru a realizat o foarte interesantă prezentare a „Uniformelor militare românești de la Cuza la NATO”, modele destoinice dovedindu-se a fi elevii clasei a X-a I din cadrul Colegiului Karpen.
     Finalul prezentărilor a fost asigurat de prelegerile susținute cu multă erudiție de doi dintre cei mai buni cunosători ai istoriei locale: Vilică Munteanu, fostul director al filialei Bacău a Arhivelor Naționale (cu o prelegere având titlul „Societăți, întreprinderi și instituții băcăuane – 1850-1950”), și ing. Mihai Ceucă, un împătimit colecționar în grija căruia se află cea mai bogată arhivă imagistică a Bacăului (cu prelegerea intitulată „Bacăul cu parfum de epocă”).
     Având o utilitate de necontestat și un conținut atractiv și diversificat, proiectul „Facerea și devenirea județului Bacău în 7 zile” va continua și în săptămânile următoare, proiectul Colegiul Karpen beneficiind de încă 5 zile până la ... desăvârșire.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu