Agenţia
Naţională Antidrog (ANA), PRIN Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere
Antidrog Bacău vă invită marţi, 5 septembrie, ora 11.00, să participaţi
la conferinţa de presă prilejuită de lansarea campaniei naționale de prevenire
a consumului de canabis #POTALTFEL!, care va avea loc la sediul instituţiei noastre din Bacău,
strada Condorilor, nr. 4.
În calitatea sa de
coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii și
ofertei de droguri, ANA implementează, în perioada 5 septembrie 2017 - 31 iulie
2018, campania naţională media de prevenire a consumului de canabis
#POTALTFEL!
Campania are drept scop creşterea
nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei generale,
cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani, cu accent pe populaţia şcolară de 15-24
de ani, asupra efectelor medico-psiho-sociale ale consumului de canabis, în
vederea neînceperii şi/ sau evitării trecerii de la consumul ocazional/ recreaţional la consumul regulat
de canabis.
#POTALTFEL! reprezintă un răspuns
integrat și complet în planul politicilor publice, cu rol emergent la dinamica
consumului de droguri în România.
În cadrul conferinţei de presă vor fi
prezentate informații despre desfășurarea campaniei la nivel județean, precum şi
rezultatele studiilor privind consumul de canabis în România, realizate la
nivelul Agenţiei Naţionale Antidrog, respectiv Studiul național în populația generală privind consumul de tutun,
alcool și droguri (GPS) 2016,
corelativ cu Studiul în populaţia şcolarizată
cu vârsta de 16 ani - ESPAD 2015, precum şi datele cuprinse în Raportul național privind situația drogurilor în România 2016.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu