Banca Comercială Română (BCR) a lansat in data de 21 septembrie în premieră în
România, o variantă inedită a contractelor destinate persoanelor fizice care
vor să obțină un credit de consum, un card de credit și un credit imobiliar
ipotecar.
Fiecare din textele semnate de celebrii Simona Tache
(creditul de consum), Vlad Petreanu (creditul imobiliar) și Ioan T. Morar (cardul
de credit) are formatul unei broșuri. Acestea se vor afla pe birourile tuturor
consilierilor de credite BCR din toate cele peste 500 de sucursale din țară,
timp de un an de zile, dar și pe site-ul BCR. Contractele au fost translatate
în alți termeni decât cei strict bancari și legali, pentru a facilita
înțelegerea și parcurgerea acestor documente, considerate adesea mult prea
stufoase. Cu ajutorul titlurilor sugestive și al formulărilor colocviale,
autorii rezumă cele mai importante informații pentru persoanele interesate de
aceste contracte de credit.
"Știu
că trăiești într-o lume nebună și vitezomană și că tocmai ai primit în mână un
draft de contract. Ai da orice să îți spună cineva cât mai pe scurt ce scrie în
el. Ei bine, exact asta aș fi simțit și eu, dacă eram în locul tău, și de-asta
sunt aici. Am acceptat provocarea de a-ți rezuma în cuvinte simple și cât mai
pe scurt ceea ce, în contractul detaliat, e exprimat în limbaj juridic și în
cele mai microscopice detalii", a afirmat scriitoarea, jurnalista și bloggerița Simona Tache.
"Am
răspuns invitației BCR, deși nu sunt bancher, nu am studii de specialitate, nu
am lucrat nici măcar o zi într-o bancă. Deci, în ce calitate sunt eu aici? În
calitatea mea de vechi client al BCR, de peste 20 de ani, neîntrerupt și de om
atent cu banii lui, care caută cele mai bune variante de împrumut și de
depozitare a agoniselii sale. Pentru că, zice folclorul, e mai bine să deschizi
ochii decât să deschizi punga. În cele ce urmează, vă invit să deschidem ochii
împreună", notează romancierul
și jurnalistul Ioan T. Morar.
"Știu
că vrei să-ți traducă cineva din legaleza în care este scris contractul stufos
pe care ți-l propune BCR. Să-ți spună, pe românește, ce e bine să faci și ce
nu, ce trebuie să știi și ce să alegi. Ei bine, citește mai departe,
răspunsurile pe care le cauți sunt aici",
promite moderatorul radio, jurnalistul
și bloggerul Vlad Petreanu.
"Educația
financiară reprezintă o prioritate pentru BCR, alături de dialogul deschis cu
clienții, transparența și trecerea experienței bancare într-o altă dimensiune,
mult mai prietenoasă. Este motivul pentru care am demarat această inițiativă,
prima din România în acest sens, o inițiativă care vine în sprijinul tuturor
celor care doresc să obțină un credit. Le mulțumesc Simonei Tache, lui Vlad
Petreanu și lui Ioan T Morar, care au reușit, prin talentul lor, să transpună
în cuvinte simple, amuzante și umane aceste contracte de credit de care, în
general, clienții se tem”, a declarat Dana
Demetrian, Vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking.
Inițiativa Băncii Comerciale Române continuă demersurile de
educație financiară întreprinse de cel mai important grup financiar din România
din dorința de a oferi informații într-un format cât mai transparent și
prietenos pentru clienții și partenerii săi. Aceste demersuri au inclus
înființarea Centrului de Dialog Financiar, centru în care clienții află cum
să-și evalueze corect capacitățile financiare și cum să-și seteze în mod
realist obiectivele financiare, fie că e vorba de economii, de educația
copiilor, de vacanțe sau achiziții de proprietăți.
De asemenea, la finele anului trecut, banca a lansat programul
Școala de bani, în cadrul căruia peste 1.000 de angajați ai BCR au devenit până
în prezent profesori de educație financiară și au făcut workshopuri de educație
financiară cu 12.000 de români.
Mai mult, BCR a fost prima bancă din România care a decis să
ofere, în mod proactiv, soluții comerciale sustenabile pentru reducerea
costurilor suportate de către clienții săi. Aproape 200.000 de clienți ai BCR
au beneficiat, începând cu 2009, de refinanțări, restructurări sau ajustări de
costuri, aceasta fiind și una dintre soluțiile găsite de bancă pentru
optimizarea bugetului personal. În ultimii șapte ani, credite în volum de peste
4,5 miliarde lei au intrat într-un proces de reducere de costuri.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu