Banca Comercială Română (BCR) a aprobat primele dosare de
finanțare, în cadrul programului StartUp Nation. Primele firme sprijinite de
BCR sunt, în principal, firme de proiectare, producție, unele chiar de produse
de înaltă tehnicitate, precum și servicii.
“România are nevoie de oameni cu
inițiativă, cu încredere în ei. Iar acești oameni trebuie sprijiniți pentru
a-și putea pune ideile în practică. Vedem multe idei de afaceri care circulă,
în prezent, în societate, dar fără un suport financiar, fără educație și
expertiză, multe dintre ele nu vor putea trece de acest stadiu. Susținerea
încrederii în spiritul de inițiativă este unul dintre obiectivele noastre cheie
și există o satisfacție reală a tuturor oamenilor care reprezintă azi BCR, la
momentul semnării fiecărui contract de sprijin financiar, mai presus de orice
obiectiv de vânzări. Vom continua să facem tot ce este necesar pentru ca cei
care aplică în programul StartUp Nation să simtă că ne au alături şi se pot
baza pe un partener de încredere, prompt, corect și solid la acest început de
drum”, a declarat Lucian Mâțu,
Director Executiv Produse și Segmente Micro.
Finanțările acordate de BCR prin programul StartUp Nation sunt
disponibile fără constituirea de depozit colateral. De menționat că BCR
finanțează, prin pachetul StartUp Nation și TVA-ul, dacă acesta reprezintă o
cheltuială eligibilă în cadrul planului de afaceri.
Alte elemente de noutate țin de scăderea cuantumului comisioanelor aplicate de bancă până la 1%, achitabile
în trei rate lunare, la care se adaugă una de grație, precum și a comisionului de garanție perceput
pentru Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), de la
3,8%, la 2,48%.
După acceptarea în programul
guvernamental StartUp Nation, beneficiarii pot solicita BCR cele două produse
special dezvoltate de bancă în vederea susținerii afacerii: pachetul cont curent Start-Up Nation și
pachetul credit StartUp Nation:
-
Pachetul cont curent Start-Up Nation include:
ü ZERO lei la deschiderea și administrarea
lunară a contului;
ü ZERO lei pentru administrarea
cardului de debit;
ü ZERO lei pentru administrarea
serviciului de Internet Banking
ü ZERO lei pentru tranzacțiile
efectuate prin Internet Banking – se vor plăti doar comisioanele TransFond/BNR;
ü ZERO lei pentru încasările prin
ordine de plată în sistem intrabancar (transfer BCR – BCR) și interbancar (transfer
alte bănci din România – BCR)
ü ZERO lei pentru serviciul BCR Alert
Plus, prin care beneficiarul primește SMS sau email pentru intrările de bani și
plățile efectuate în/din contul curent BCR
ü 23% reducere la Pachetul de semnătură
electronică.
-
Pachetul de prefinanțare Start-Up
Nation, într-un
procent de până la 100% din valoarea alocației financiare nerambursabile
obținută prin program, care include:
ü Dobândă: 3,5%/an, cea mai bună dintre băncile participante în program;
ü Total comisioane credit: cel mult 1%
din valoarea creditului, plătibile în trei rate, la care se adaugă și una de
grație;
ü Garanții: 80% din valoarea creditului,
garantat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile
Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) și, în completare, garantare cu bunurile
achiziționate în cadrul programului; ipotecă mobiliară asupra conturilor
curente deschise la BCR; fidejusiune;
ü 2,48% comision
pentru FNGCIMM;
ü ZERO costuri
verificare certificare cheltuieli în teren;
ü Perioada de
analiză și soluționare a creditului: maxim 20 de zile de la solicitarea
creditului, dar cu un termen mediu estimate de răspuns de aproximativ 5 zile.
Pachetul de cont curent Start-Up Nation este deja disponibil în
sucursalele BCR și poate fi accesat atât de cei care s-au calificat în program,
pentru pregătirea în vederea acordării fondurilor guvernamentale ori a
creditului punte, cât și de cei care au fost respinși, dar nu vor să renunțe la
ideea de a-și dezvolta o afacere.
Dincolo de oferta strict financiară, BCR le propune antreprenorilor un pachet
unic de educație financiară, prin care le va pune la dispoziție materiale
educative, ce îi va ajuta la înțelegera pașilor care trebuie făcuți atunci când
pornești un business. De asemenea, BCR va organiza cursuri speciale în
sucursalele din toată țara, care vor urmări să-i familiarizeze pe antreprenori
cu noțiuni contabile elementare, dar și cu concepte precum înțelegerea rolului
băncii în capitalizarea companiilor, identificarea nevoilor financiare, tipuri
de finanțări și garanții, precum și strategii pentru decizii financiare
inteligente.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu