Președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu a participat in data de 31 august, la Târgu Ocna, la o dublă festivitate. S-au împlinit 10, respectiv 11 ani de când Centrul de Îngrijire și Asistență a Persoanelor cu Dizabilități “Costache Negri” (C.I.A.P.D.) și Centrul de Recuperare și Reabilitare al Persoanelor cu Dizabilități (C.R.R.P.D) și-au deschis porțile.
Cele două centre de îngrijire au beneficiat de finanțări nerambursabile, cu ajutorul cărora au fost modernizate clădirile și a fost achiziționată aparatură medicală și terapeutică (kinoterapie, aqua terapie, masaj). Datorită tratamentelor din aceste centre și a terapiilor specializate (asistență psihologică, logopedică, medicală, ergo și kinetoterapie), beneficiarii au o șansă la o viață atât cât se poate, apropiată de normal.
Încă de la început, obiectivele acestor centre au fost depistarea, evaluarea şi stabilirea nevoilor fiecărui beneficiar, elaborarea și implementarea de programe individualizate de îngrijire și asistență pentru fiecare beneficiar ca și asigurarea de servicii de specialitate în funcție de potențialul beneficiarilor, a tipului și gradului de dizabilitate. Serviciile oferite sunt permanent evaluate și monitorizate pentru a putea furniza cele mai potrivite scheme de terapie persoanelor cu dizabilități.
”Am revenit aici, cu multă emoție și bucurie. Cu ani în urmă, atunci când am lansat propunerea de a deschide aceste unități, m-am adresat tuturor autorităților din zonă. Deschiderea și propunerea de colaborare au venit din partea primarului orașului Târgu Ocna, domnul Șilochi care a spus un da! hotărât inițiativei. Sigur că nu a fost ușor, am întâmpinat multe obstacole, inclusiv la nivelul mentalităților dar, încet, încet, cu multă răbdare și tenacitate am reușit să răzbatem. Și iată-ne acum, ajunși la 10, respectiv 11 ani de la inaugurare, cu multe activități și rezultate bune în spate și cu speranțe și optimism pentru viitor”, au fost cuvintele președintelui Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, în cadrul momentului festiv.
Activitățile derulate în cadrul celor două centre de la Târgu Ocna sunt programate în urma evaluărilor periodice ale beneficiarilor, realizate de către membrii echipei multidisciplinare, în colaborare cu pedagogii de recuperare și cuprind activități pentru formarea/dezvoltarea deprinderilor de autonomie personală, activități de ergoterapie, stimulare senzorială, activități ludice simple, activități de meloterapie la nivel de grup, suport psihologic/consiliere psihologică, consiliere socială.
1 septembrie 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu