Anul trecut Gabriel ENE
reuşea cel mai bun rezultat al carierei sale din Campionatul Național de Viteză
în Coastă, în cadrul Trofeului Câmpulung Muscel. Locul al treilea în
clasamentul general, obținut în cadrul frumoasei etape argeşene, a fost
rezultatul a trei ani de participari la etapele de viteză in coastă din România.
În acest an Trofeul Câmpulung
Muscel va reprezenta penultima etapă a sezonului competițional 2017 al
Campionatului Național de Viteză în Coastă şi va avea loc în perioada 23-24
septembrie 2017.
Pilotul echipei Shark
Racing porneşte spre cea de-a şaptea etapă a sezonului cu aceleaşi obiectiv
declarat de la startul sezonului şi anume acela de a obține cel mai bun loc în
clasamentul rezervat automobilelor cu două roți motrice.
“Frumoasa etapă de la Câmpulung Muscel are o însemnatate deosebită
pentru mine în primul rând pentru faptul că aici am obținut cel mai bun
rezultat din cadrul curselor de coastă, dar şi datorită faptului că publicul
din Câmpulung Muscel este extraordinar şi îți dă de fiecare dată o energie
pozitivă. Ma bucură faptul că organizatorii s-au mobilizat şi au reparat
suprafața de concurs acolo unde a fost necesar şi sperăm să avem parte de cele
mai bune condiții pentru a oferi spectatorilor, care vor fi prezenți pe
margine, o cursă la zecimi de secunda. Lupta din cadrul grupei rezervată
automobilelor cu două roti motrice a devenit foarte disputată şi oricare din
cei patru piloți de la vârful ierarhiei poate deveni campion, fapt care creşte
spectaculozitatea pentru fani. Voi incerca din nou să obțin un rezultat bun şi
să încânt publicul care va fi prezent pe marginea traseului de concurs, cu o
evoluție bună.” declara Gabriel ENE, liderul la zi al grupei automobilelor
cu două roți motrice.
Prima zi a competiției, 23
septembrie, va fi alcatuită din trei manşe de recunoasteri cu începere de la
orele 8.30, urmate de trei manşe de antrenamente cronometrate cu începere de la
orele 13.30. Ziua de duminică, 24 septembrie, va debuta cu cele două manşe de
recunoaşteri, urmate de cele două urcări de concurs cu începere de la orele 12:00,
respectiv 13:30.
Pilotul echipei Shark
Racing este susținut pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro - partener
principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Însuraței,
Amata, Serus, Ideal Media Advertising și House of Cookies.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu