Ziua Jandarmeriei Rurale

Suntem datori istoriei Jandarmeriei cu evocarea momentului întâi septembrie 1893, când a fost instituit un corp de pază şi ordine cu structură militarizată în toate localităţile rurale din ţară.

 Necesitatea unei structuri specializate puternice, care să asigure aplicarea şi respectarea legilor ţării a determinat crearea unui cadru normativ care să prevadă constituirea de structuri îndrituite cu gestionarea ordinii pe întreg teritoriul naţional.

            În anul 1885, prefectul Poliţiei Bucureştilor a iniţiat un proiect de lege pentru organizarea Jandarmeriei în întreaga ţară, iniţiativă nefinalizată. Doi ani mai târziu, în 1887, I. C. Brătianu în expunerea de motive la Legea comunală sublinia că:

         Gendarmeria comunală rurală va fi mai bună decât poliţia rurală de până acum, a cărei activitate se dovedise nesatisfăcătoare.

            Această lege a fost adoptată la 7 mai 1887 şi prevedea organizarea, printr-o lege specială, a Jandarmeriei Rurale, însă lipsa resurselor financiare a întârziat înfăptuirea ei.

            După noi şi insistente demersuri guvernul conservator, condus de Lascăr Catargiu, reuşeşte să elaboreze şi să prezinte Parlamentului, în  februarie 1893, proiectul Legii asupra Gendarmeriei Rurale, care este adoptată şi promulgată prin Decretul Regal nr. 2919 din 30 august 1893.

            Publicată în Monitorul oficial din 1 septembrie în articolul 1 legea statua: Se instituie pentru toată întinderea Regatului un corp de Gendarmerie Rurală menit a veghea în comunele rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi la executarea legilor.

          Lua astfel naştere o instituţie nouă, capabilă să asigure ordinea de drept şi tihna cetăţenilor în mediul rural, acolo unde trăia şi muncea aproape 80% din populaţia României.

            Prin atuurile ei această instituţie se deosebea radical de Poliţia rurală care funcţionase până atunci prin: structură militară, pregătire superioară profesională şi juridică, articulaţie teritorială cu multiple valenţe operaţionale.

            Inspirată din legislaţia şi modelele unor ţări cu solide regimuri constituţionale ca: Franţa, Italia, Belgia, Legea asupra Gendarmeriei Rurale a reprezentat un moment de referinţă, un reper istoric în dezvoltarea şi modernizarea Jandarmeriei naţionale, în deplină concordanţă cu dezvoltarea şi modernizarea organelor statului român.

            Înfiinţarea Jandarmeriei Rurale s-a dovedit, într-un interval scurt de timp, deosebit de utilă şi benefică pentru securitatea statului. Caracterul ei militar i-a oferit o unanimă recunoaştere, stimă şi apreciere.

            Prin statutul său, prin modestie, cumpătare, cinste şi seriozitate jandarmul reuşea să îmblânzească asprimea funcţiilor şi să se bucure de consideraţia populaţiei. Aşa cum se prevedea în unul din regulamentele vremii: ... Jandarmul se străduie să nu producă spaimă decât duşmanilor bunei rânduieli, iar pentru cetăţenii buni şi liniştiţi el este protector binevoitor.

            Instituţia Jandarmeriei Rurale, de la înfiinţarea sa în 1893 şi până la desfiinţare în 1949, a cunoscut o serie de transformări şi modernizări în funcţie de evoluţia şi cerinţele statului român. Jandarmul şi-a perfecţionat pregătirea, dotarea, modalităţile de acţiune, dar a rămas constant, din generaţie în generaţie, acel militar integru, dăruit armei şi misiunilor, drept, sever, ferm, plin de omenie şi solicitudine, iubit şi apreciat.

            Corp militar de elită, Jandarmeria Rurală a fost prezentă în toate marile evenimente sociale, economice, politice şi militare din România. Ea şi-a adus onorabila contribuţie la luptele duse de poporul român în Războiul pentru cucerirea Independenţei de stat, în Campania Balcanică din 1913, în Primul şi al Doilea Război Mondial.

            Demonstrând pe toată durata existenţei sale un profund ataşament faţă de valorile fundamentale ale naţiunii române, Jandarmeria Rurală, ca de altfel întreaga Jandarmerie Română, a reuşit să dovedească un binemeritat loc în conştiinţa poporului român.