După ce Gabriel ENE reuşea
să obtină titlul de campion național al grupei F2 încă de la penultima etapă a
Campionatului Național de Viteză în Coastă, pilotul bucurestean a pregătit o
nouă grafică a maşinii Honda Civic EP3 pentru etapa finală, Trofeul Opel.
Pentru a doua oară în
acest sezon, Drumul Poienii, celebrul traseu ce face legătura oraşului Braşov
cu Poiana Braşov, a devenit gazda celor 90 de concurenți, în perioada 14-15
octombrie.
Pilotul echipei Shark
Racing a profitat de această ocazie pentru a mulțumi fanilor şi spectatorilor
prezenți pe unul dintre cele mai apreciate trasee din motorsportul romanesc,
prin prezentarea unei grafici speciale a maşinii de concurs, precum şi prin
batalia cu miimile de secundă.
“Încep prin a mulțumi tututor celor implicați în aceasta frumoasa lume a
sportului cu motor, care an de an vin şi ne susțin şi incearcă să pastreze
vechea tradiție a motorsportului din Romania. Traseul de la Poiana nu m-a
iertat nici în acest an şi, din pacate, pe a doua urcare de concurs m-am
rasucit datorită faptului ca am intarziat prea mult punctul de franare în acel
viraj. Cu toate acestea pe prima urcare am reuşit să obțin cel mai bun timp pe
Drumul Poienii de la grupa F2, rezervată automobilelor cu două roti motrice,
2min 30,564 secunde, fapt care mă bucură foarte mult. Modelul Honda Civic EP3 şi-a
demonstrat potentialul, fiind cea mai rapidă maşină din grupa rezervată
automobilelor cu două roți motrice în acest sezon. În ceea ce priveşte
următorul sezon încă nu am luat o decizie cu privire la grupa la care voi
alerga, însă vă pot spune cu siguranță ca ne vom vedea pe traseele de concurs.”
declara Gabriel ENE, campion național al grupei F2 din cadrul Campionatului Național
de Viteză în Coastă, in 2017.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu