Jandarmii din cadrul Inspectoratului de
Jandarmi Judeţean Bacău desfăşoară activităţi preventiv-educative cu elevii din
cadrul instituţiilor de învăţământ din judeţul Bacău, în cadrul programelor „Şcoala în siguranţă”,“Jandarmul -
prietenul care la nevoie se cunoaşte!”.
Jandarmii s-au întâlnit cu elevi din
cadrul Colegiului Naţional „Vasile
Alecsandri”, Colegiul Tehnic „ Anghel
Saligny şi Şcoala Gimnazială „Ion
Creangă ” unde s-au discutat diverse
subiecte privind nerespectarea legilor ce sancţionează faptele de încălcare a
unor norme de convieţuire socială, aspecte pentru prevenirea delincvenţei
juvenile, a violenţei domestice, absenteismului
şcolar, precum şi a prevenirii consumului de droguri şi alcool.
De asemenea, jandarmii s-au întâlnit cu elevii şi cadrele
didactice, le-au prezentat materiale informative referitoare la riscurile şi
situaţiile care pot apărea, anumite fapte cu caracter contravenţional sau penal
la care pot fi expuşi în activităţile cotidiene.
Jandarmii au prezentat şi cazuri concrete cu elevi care au comis fapte ce
contravin legii, în scopul evitării acestora precum şi conştientizării faptului
că, de foarte multe ori, cunoaşterea lor poate evita apariţia sau efectul
nedorit pe care îl au.
Scopul
acestor activităţi îl constituie prevenirea comportamentelor de risc la vârsta
adolescenţei, prin oferirea de informaţii care să permită creşterea nivelului
de educare şi conştientizare a tinerilor în vederea prevenirii consumului de
alcool sau substanţe stupefiante, săvârşirii unor fapte ilegale, abordării unui
comportament adecvat la şcoală şi în societate.
La
finalul activităţii au fost prezentate câteva materiale cu privire la locul şi
rolul unităţii în domeniul menţinerii şi asigurării climatului de ordine şi
securitate publică, precum şi oferta educaţională în instituţiile de învăţământ
ale Ministerului Afacerilor Interne .
Activităţile
de acest gen vor continua şi în alte instituţii de învăţământ gimnazial şi
liceal din judeţul Bacău.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu