Să ne punem
pentru câteva minute, măcar, în locul celuilalt, în locul profesorului, al
elevului sau al părintelui, să încercăm să pășim în papucii celuilalt, pentru
a-l înțelege mai bine, ca partener educațional, aceasta este propunerea pe care
Palatul Copiilor Bacău o adresează de Ziua Mondială a Educației tuturor celor
care vor participa la evenimentul ”Condurul Cenușăresei. Poartă papucii mei”,
organizat, joi, 5 octombrie, de la ora 16.00, în sala de teatru a instituției.
Programul
evenimentului include activități de tip joc de rol, concurs de pășit în papucii
celuilalt, chestionare, mărturii ale diferiților parteneri educaționali și
momente artistice. În cadrul concursului, cinci echipe de participanți (ex. o elevă/un elev – un cadru didactic, un
părinte – un copil s.a.m.d.) vor face un schimb de papuci, simbolic, și vor fi
provocați să parcurgă o mica distanță, în papucii celuilalt. La finalul traseului, concurenții vor adresa întrebări
partenerului de echipă și vor vorbi despre experiența de a păși pentru câteva
momente în papucii celuilalt.
Proiectul
”Condurul Cenușăresei. Poartă papucii mei!”, inițiat de Laura Huiban – Bibire,
profesor coordonator al Cercului de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, își
propune să genereze un dialog real, într-un cadru nonformal, între toți
partenerii educaționali, elevi, părinți, cadre didactice, reprezentanți ai
comunității, în încercarea de a identifica nevoile și așteptările fiecăruia, în
prezentul educației locale și naționale.
Ediția 2017
a proiectului se va desfășura cu participarea unor profesori, elevi și părinți
de la 11 cercuri ale Palatului Copiilor Bacău:Cercul de Artă textilă și design vestimentar (prof. Emma Grecia, Cercul de Cultură și Civilizație engleză
(prof. Dana – Elena Huțanu), Cercul de
Dans modern (prof. Radu Petrică), Cercul
de Pictură / Desen (prof. Nicoleta Olaru), Cercul de Informatică (prof. Monica Hurubaș), Cercul de Jurnalism (prof. Laura
Huiban – Bibire), Cercul de
Muzică populară (prof. Mihai Bârjoveanu), Cercul de Muzică ușoară (prof. Claudiu Filip), Cercul de Ecologie și Protecția mediului (prof.dr. Nela Dumea), Cercul Sanitarii pricepuți (prof. Laura
Dumitru), Cercul de Teatru (prof.
Geanina Gugleș).
”Cred
că la început de an școlar, de Ziua Mondială Educației, este un moment foarte
potrivit să vorbim nu doar despre obiective ci și despe nevoi educaționale. Ce
așteptări au astăzi elevii de la profesorii sau de la părinții lor? Ce
așteptări au părinții de la copii – din perspectivă educațională, sau de la
cadrele didactice? Dar profesorii? Ce așteptări au cadrele didactice, în
relația cu elevii și cu părinții acestora? Cum am dori,sau cum ar trebui să fie
școala anului 2017 ori școala viitorului? ”Condurul Cenușăresei” este un
pretext pentru a ne reaminti, măcar de Ziua Educației, că suntem diferiți și că
avem nevoi educaționale și profesionale diferite, e un pretext să reînvățăm să
ne punem în pielea, în papucii, în mintea celuilalt, pentru o comunicare
eficientă, pentru a ne atinge cu toții, mai ușor, prin înțelegere reciprocă,
obiectivele educaționale”, a declarat prof. Laura Huiban – Bibire, inițiatoarea
proiectului.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu