I. Portret de
jandarm- plt maj. Atomei Bârzu
Manuela a obţinut locul I – medalia de
aur la Campionatul Naţional de Judo al M.A.I. (titlu obţinut a 11-a oară
consecutiv)
Plutonier major Atomei Bârzu Manuela a făcut parte şi
anul acesta din lotul reprezentativ al Jandarmeriei Române participând la Campionatul de Judo, faza
finală organizată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.
Competiţia s-a desfăşurat în perioada
14-17 noiembrie 2017, în localitatea Călimăneşti-Vălcea.
Întrecerea a reunit aproape 150 de sportivi -
angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, (jandarmerie , politie , pompieri)
din toată ţara.
În urma meciurilor eliminatorii în
cadrul competiţei, colega noastră a reuşit să ocupe treapta cea mai înaltă a podiumului, la
categorie 60 kg ( peste 3o de ani), devenind
astfel pentru a 11-a oară
consecutiv campioană
Conducerea
unităţii şi colegii au felicitat-o
într-un cadru festiv pentru rezultatele
obţinute şi i-au urat succes in activitatea viitoare.
II. Sinteza activităţilor,misiunilor şi
rezultatelor pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol.
În perioada 01.01 – 23.11.2017, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean
Bacău au fost planificate, organizate și efectuate peste 110 acțiuni pe linia prevenirii și combaterii
braconajului piscicol.
Aceste acțiuni au vizat, în
principal, verificarea modului în care se desfășoară pescuitul (sportiv sau
comercial) pe raza lacurilor și râurilor din județ, conștientizarea persoanelor
care desfășoară astfel de activități despre importanța acestei resurse precum
și combaterea fermă a oricăror acțiuni ilegale din acest domeniu de competență.
Acțiunile au fost executate atât independent cât și în cooperare cu alte
instituții abilitate sau organizații ( A.J.V.P.S.Bacău, C.R.E. Bacău etc).
S-a acționat pe raza lacurilor de
acumulare Bacău I și II, Galbeni, Răcăciuni, Sascut (unele zone dintre acestea
fiind arii naturale protejate), râurile Trotuș, Siret, lacul de acumulare Valea
Uzului (afluenți ai acestuia – pârâul Uz, Bărzăuța).
În urma desfășurării acestor
misiuni, cu toate eforturile constante depuse în cadrul campaniilor și
acțiunilor de conștientizare cu privire la respectarea legislației în domeniu,
au existat foarte multe situații în care s-a constatat săvârșirea unor fapte
ilegale, unele dintre acestea constituind contravenții iar altele fiind fapte
cu caracter penal.
Astfel, au fost constatate peste 250
de fapte cu caracter contravențional, acestea fiind sancționate de
către agenții constatatori din cadrul unității cu peste 180 de avertismente scrise și peste 70 de sancțiuni contravenționale cu amendă, valoarea totală a
amenzilor depășind suma de 29.000 de lei.
Printre faptele constatate enumerăm
:
-
pescuitul
recreativ al oricăror specii de peşte şi altor vieţuitoare acvatice vii
efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale;
-
neprezentarea permisului, licenţei
sau autorizaţiei atunci când acestea sunt solicitate de către persoanele
împuternicite să constate contravenţiile/infracţiunile;
-
pescuitul recreativ al oricăror
specii de peşti şi altor vieţuitoare acvatice sub dimensiunile minime legale;
-
reţinerea de către o singură persoană care
practică pescuitul recreativ/sportiv a mai mult de 5 kg de peşte/zi,cu excepţia
cazului în care s-a pescuit un singur exemplar a cărui greutate depăşeşte 5 kg;
-
pescuitul recreativ/sportiv în habitatele
piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor
vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie.
În ceea ce privește situația faptelor cu caracter penal constatate pe
timpul executării acestor misiuni, precizăm că în perioada analizată au fost
constatate 16 fapte cu caracter penal (cu 16 autori) în urma cărora
jandarmii au întocmit acte de constatare și le-au înaintat organelor de
urmărire penală în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale,
fiind constatate următoarele infracțiuni:
-
pescuitul prin orice metode al
reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, şi distrugerea icrelor embrionate
de peşte în zonele de reproducere naturală;
-
deţinerea, transportul sau
comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice
obţinute din pescuit ori produselor din peşte;
-
producerea, importul,
comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele
neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor,
precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.
Pe timpul executării acestor
misiuni au fost identificate plase de tip monofilament (peste 3000 de
metri), acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor
sau predate organelor de poliție (conform regimului bunurilor găsite).
În celelalte situații, bunurile
găsite asupra persoanelor implicate în aceste fapte contravenționale sau penale
au fost , de asemenea, ridicate în vederea continuării cercetărilor . Mai mult
de atât, cantitatea de peste 1000 de kilograme de pește a fost
redată mediului natural.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu