La ora 09.00, la
sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău a avut loc o conferinţă de presă susţinută de către
comandanţii celor două unităţi de jandarmerie, domnul colonel Luca Adrian,
inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău şi domnul colonel
Sandu Ion, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
După această
activitate , la Poligonul Gherăieşti s-a desfăşurat CUPA PRESEI LA TIR – EDIŢIA 2018, o competiţie mult aşteptată de
către jurnalişti.
Au răspuns invitaţiei
noastre 11 jurnalişti din mass-media locală precum şi reprezentanţi ai presei
centrale.
Probele desfăşurate
au constat în:
- executarea unei şedinţe de tragere cu pistolul calibru 9 mm
– 5 cartuşe, distanţa 15 metri;
- executarea unei
şedinţe de tragere cu pistolul
mitralieră calibru 7,62 mm, 5
cartuşe, distanţa – 50 de metri.
La finalul competiţiei, cei mai
buni trăgători s-au dovedit a fi cameramanii:
-locul I -Silviu Răuţchi (Realitatea TV)
-locul II- Adrian Ghiorghiu(Tele1)
-locul
III- Zaharia Marius(Digi)
Festivitatea de
premiere a avut loc în prezenta col. Adrian Luca, inspector şef al
Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău și
a col. Sandu Ion, comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Inspectoratul de
Jandarmi Judeţean Bacău a contribuit la îndeplinirea obiectivelor şi
misiunilor specifice ce revin Jandarmeriei Române în plan teritorial,
exercitându-şi atribuţiile cu profesionalism pentru asigurarea ordinii publice,
respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, apărarea
proprietăţii publice şi private, protecţia instituţiilor fundamentale ale
statului - factori decisivi în consolidarea şi afirmarea Jandarmeriei Române ca
instituţie furnizoare de securitate publică, puternică, credibilă şi stabilă,
pusă exclusiv în slujba cetăţeanului.
Activitatea desfăşurată la nivelul
Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău în trimestrul I-2018 a anului a
vizat, în principal, adoptarea unor măsuri şi acţiuni specifice în domeniul creşterii gradului de siguranţă al
cetăţeanului, ordinii şi siguranţei
publice, consolidării sistemului de pregătire precum şi promovarea
atitudinii proactive, a
transparenţei şi a deschiderii în relaţiile cu mass-media, pentru consolidarea
încrederii şi înţelegerii de către cetăţeni, a rolului, misiunilor şi
rezultatelor unităţii.
Pe
linia organizării şi executării misiunilor
specifice Jandarmeriei , unitatea a acţionat
pe toate palierele specifice,
conform competenţelor legale . Astfel, în segmentul asigurării
ordinii publice, au fost organizate şi executate peste 100 de misiuni, pe
diferite categorii:
- 6 de misiuni la manifestări de protest;
-10
misiuni la manifestări cultural-artistice;
- 20 misiuni la manifestări
comemorative/ religioase;
- 43 de misiuni la manifestări sportive;
- o misiune de asigurare pe timpul unei vizite oficiale.
- peste 20 de misiuni la asigurarea măsurilor
de ordine în zona centrelor de examen/evaluare(evaluare, bacalaureat,
rezidenţiat,definitivat etc).
Au fost executate
peste 200 de intervenţii, dintre
care majoritatea sesizate prin 112: pentru aplanarea unor conflicte, pentru
asigurarea sprijinului la producerea unor situaţii de urgenţă (în sprijinul altor structuri
M.A.I).
Au fost puse în
aplicare peste 900 de mandate de aducere
a unor persoane la sediul instanţelor de judecată în vederea audierii sau
efectuării altor acte procedurale specifice.
Pe linia activităţilor de prevenire
a faptelor antisociale au fost efectuate peste 50 de astfel de actiuni , punându-se accent pe prevenirea violenţei în mediul
scolar , delicvenţei juvenile, prevenirea violenţei în sport şi a consumului de
droguri.
Având în vedere situaţia operativă
înregistrată în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar în ultimii ani
precum şi necesitatea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă pentru
elevi şi cadrele didactice, în baza planului cadru de acţiune aprobat de
prefectul judeţului Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău a acţionat
pentru menţinerea climatului de ordine
şi siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar din
municipiul Bacău, pentru protecţia elevilor şi cadrelor didactice.
Cooperarea cu alte instituţii s-a
realizat ca şi până în prezent , în
aceleaşi condiţii şi modalităţi fiind
executate peste 300 de misiuni,
dintre care 150 cu structuri ale M.A.I. De asemenea au fost efectuate misiuni
în cooperare cu organele judecătoreşti, cu organele administraţiei publice locale, cu
organele silvice etc.
Menţinerea ordinii publice s-a efectuat conform competenţelor legale, atât independent cât şi în
cooperare cu structurile de poliţie,
concretizate în misiuni de patrulare, acţiuni punctuale executate în pieţe,
târguri, oboare, acţiuni în zone cu potenţial criminogen ridicat precum şi alte
genuri de misiuni.
Pe timpul executării acestor misiuni au fost constatate fapte cu
caracter contravenţional sau penal, jandarmii aplicând măsurile legale în
funcţie de caracterul şi gradul de pericol social al faptelor constatate.
Astfel, precizăm că au fost constatate, în total, atât independent cât
şi în cooperare cu poliţia, 114 de fapte cu caracter penal (loviri
şi alte violenţe, furturi, infracţiuni în domeniul piscicol ).
De asemenea au fost constatate 1300 de fapte cu caracter contravenţional sancţionate
cu avertismente şi amenzi, valoarea totală a amenzilor depăsind
suma de 300.000 lei
(comercializarea ilegală a unor produse, tulburarea ordinii şi liniştii
publice, refuzul de prezentare a datelor de identitate, consumul de băuturi
alcoolice în locuri publice etc.)
Prin
activitatea desfăşurată în această perioadă unitatea a înregistrat o evoluţie
semnificativă în plan operaţional, contribuind la procesul de modernizare şi
consolidare a instituţiei Jandarmeriei Române.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu