În această perioadă Gruparea de
Jandarmi Mobilă Bacău a asigurat ordinea şi liniştea publică în zona de
competenţă cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti.
Efectivele din cadrul unităţii au desfăşurat misiuni specifice în zona de responsabilitate, pe linia menţinerii unui climat
de siguranţă pentru cetăţeni precum şi asigurării ordinii şi liniştii publice.
Premergător şi pe timpul oficierii slujbelor religioase specifice sărbătorilor
Învierea Domnului, Prima şi a doua zi de Paşti s-au asigurat măsuri specifice de ordine şi siguranţă
publică în zona
lăcaşurilor de
cult din zona de competenţă.
În
municipiul Bacău - bisericile Sfântul Dumitru, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Sfânta Cuvioasă
Parascheva, Sfânta Treime, Sfântul Gheorghe,
Izvorul Tămăduirii, Naşterea Maicii Domnului,
Ştefan cel Mare şi Sfânt, Intrarea Domnului în Ierusalim, Precista, Sfântul Gheorghe şi Eroii Neamului, Schimbarea la Faţă, Capela Cămin
persoane vârstnice şi mânăstirea Buna Vestire loc. Tisa Silvestri.
În
judeţul Neamţ – mănăstirile: Văratic, Agapia,
Secu, Sihla, Sihăstria, Neamţ, Petru Vodă; respectiv în mun. Roman la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Bisericile: Adormirea
Maicii Domnului, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena,
Schimbarea la faţă, Sf. Nicolae, Precista Mică.
În judeţul Vrancea – mănăstirile Slobozia
Bradului şi Brazi, respectiv Cimitirul Municipal din mun. Adjud.
În judeţul Galaţi – mănăstirile Buciumeni (com. Buciumeni) şi Vladimirești (com. Tudor Vladimirescu), respectiv în judeţul Botoşani – mânăstirea Zosin,
cât şi pe raza judeţului Iaşi în sprijinul efectivelor Inspectoratului
de Jandarmi Judeţean.
Pentru desfăşurarea într-un climat normal a
manifestărilor religioase, echipajele
de jandarmi au fost prezente pe traseele de deplasare ale
participanţilor, pe timpul
oficierii slujbelor religioase precum şi pe căile de acces pentru asigurarea
unui climat de ordine în zonele respective.
De asemenea, la nivelul unităţii au fost
executate misiuni specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale cu
prilejul acestor sărbători, iar pe timpul executării misiunilor jandarmii din
cadrul unităţii au aplicat 7 sancţiuni cu avertisment şi 8 sancţiuni
contravenţionale cu amendă, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 6.000
lei.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu