Începând cu luna aprilie, timp de 10 luni, copiii din comuna Corbasca,
județul Bacău se vor putea implica pe plan civic în identificarea și
soluționarea problemelor din comunitatea lor.
Printr-un proiect Photovoice - “Copii implicați pentru un viitor mai bun în
comuna Corbasca”, în valoare de 60.000 lei și finanțat prin Fondul pentru
Inovare Civică, copiii vor putea capta imagini care să surprindă cel mai bine
problemele cu care se confruntă în propria comunitate. Proiectul este implementat de Fundația Mână
în Mână din Bacău în parteneriat cu Primăria Comunei Corbasca și Fundația de
Sprijin Comunitar din Bacău.
Grupul țintă al proiectului este format din copii români și copii rromi,
obiectivul principal fiind combaterea segregării și discriminării celor din comunitatea
rromă. Activitățile derulate în cadrul proiectului
contribuie la scăderea gradului de discriminare din comunitatea din Corbasca cu
privire la populația de etnie rromă, creșterea nivelului de integrare socială
și comunitară a acestora și totodată la schimbarea de mentalități privind
populația rromă.
Pe termen lung,
la nivel comportamental, demersurile realizate la nivelul fiecărei categorii de
grup țintă (copii, reprezentanți U.A.T.)
va contribui la crearea unui mediu social echitabil și sustenabil pentru
generațiile viitoare din comunitate.
„Prin proiect, specialiști
și voluntari ai Fundației Mână în Mână își propun să demonstreze succesul unui anumit
model de implicare comunitară pentru un grup de beneficiari, a căror implicare
în comunitate este de obicei scăzută sau foarte scăzută. Copiii, beneficiarii
direcți ai acestei activități, sunt viitorii cetățeni de mâine și este esențial
ca aceștia să cunoască noțiuni de responsabilitate sociala, participare civică,
voluntariat etc pentru a putea contribui în mod direct la rezolvarea
problemelor cu care se confruntă comunitatea în care trăiesc” – Gabriela Dragu,
Coordonator proiect - expert dezvoltare comunitară.
Evenimentele ce
vor fi organizate în comună vor permite interacțiunea celor 2 grupuri entice -
români și rromi, într-un cadru inovativ care va facilita comunicarea și
conștietizarea problemelor comune dar și specifice pentru fiecare grup.
Astfel, 45 de
copii din cadrul Clubului cu Lipici Scărișoara (aflat în administrarea
partenerului – Fundația de Sprijin Comunitar) și 45 elevi ai Șc. Gimnaziale Băcioiu vor fi
implicați într-un program de photovoice și implicare comunitară. Aceștia vor
fotografia problemele comunității în care trăiesc, le vor discuta în cadrul
unor întâlniri periodice și vor găsi soluții împreună, iar la final vor
prezenta toată activitatea reprezentanților U.A.T. și împreună cu aceștia vor
soluționa problemele menționate.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu