In data de 27 septembrie 2018 a fost inaugurată noua secţie de oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, investiţi în valoare de aprox. 2 milioane de lei şi a fost finanţată de Consiliul Judeţean Bacău. Lucrările au durat 12 luni şi au presupus atât intervenţii asupra clădirii cât şi dotări..
Secţia de oncologie vine în completarea celei de radioterapie şi oferă tratamente de chimioterapie pentru pacienţii oncologici. Clădirea este renovată complet şi pune la dispoziţia pacienţilor un număr de 35 de paturi în regim de spitalizare continuă şi 5 paturi pentru spitalizare de zi. Capacitatea este de 240 de pacienţi pe lună, însumat, atât pentru spitalizarea de zi cât şi continuă. Aparatura şi dotările secţiei sunt de ultimă generaţie, un exemplu în acest sens fiind hota pentru dizolvarea medicaţiei chimioterapice. Aparatul prelucrează în condiţii de maximă siguranţă şi precizie citostaticele, apartură similară fiind doar în centrele oncologice din ţară.
Alături de suportul medical, secţia de oncologie oferă şi suport psihologic pentru pacienţii bolnavi de cancer. Psihologul secţiei, specializat în consiliere oncologică ajută persoanele cu acest diagnostic să facă faţă, din punct de vedere psihologic, şocului şi traumelor provocate de acest diagnostic. Tot în acest context, secţia oferă şi terapii specializate, cum este terapia prin artă prin care bolnavii sunt ajutaţi să lupte, psihologic, cu boala.
„Ne bucurăm să putem asigura o asistenţă medicală de calitate iar pacienţii noştri trebuie să ştie că suntem aproape de ei şi că facem tot ce ne stă în puteri pentru a-i ajuta. Dacă putem face un minim pentru a uşura suferinţa acestor bolnavi, pentru noi, medicii este un lucru extraordinar”, a subliniat dr. Spiridon, şef secţie oncologie.
La rândul său, Adrian Popa, managerul spitalului a declarat faptul că „este datoria echipei manageriale să asigure cele mai bune condiţii personalului medical şi pacienţilor. Cu atât mai mult celor angajaţi în lupta cu o boală care, din păcate, a devenit maladia secolului”.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău va organiza pe data de 1 octombrie, Ziua Internaţională de luptă împotriva cancerului de sân un eveniment de mediatizare şi conştientizare a populaţiei cu privire la beneficiul depistării precoce. În acest sens, începând cu ora 19.15, clădirea secţiei de oncologie va fi iluminată în roz, simbol al speranţei, cancerul de sân fiind una dintre maladiile oncologice care, depistate la timp poate fi vindecat. Toţi cei interesaţi sunt invitaţi să participe la această acţiune.
3 octombrie 2018
O noua sansa pentru pacientii oncologici
la
10:22
0
Comentarii
Etichete:
bacau,
inaugurare,
sanatate,
social
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu