Pentru a sărbători unul din evenimentele de marcă din domeniul filatelic, Romfilatelia introduce în circulație joi, 19 septembrie, emisiunea cu titlul „Expoziția Filatelică Română EFIRO 2019”, ediția a V-a.
Prima dintre edițiile expozițiilor EFIRO (Expoziția Filatelică Română), s-a desfășurat sub înaltul patronaj al regelui Carol al II-lea, în anul 1932 la Palatul Fundației Academiei Române din București (astăzi, Sala Dalles). Expoziția a avut loc între 23-30 noiembrie, fiind cea mai mare expoziție filatelică de până atunci.
Tradiția acestei expoziții a fost reluată abia în anul 1998, când a avut loc a II-a ediție EFIRO organizată la Palatul Parlamentului, urmată de Ediția a III-a, Expoziția Filatelică Națională cu participare internațională EFIRO 2004, care s-a desfășurat la București în perioada celui de al 23-lea Congres al Uniunii Poștale Universale.
Cea de a IV-a ediție, Expoziția Filatelică Mondială EFIRO 2008, s-a desfășurat la Romexpo, București, sub înaltul patronaj al Președinției Românei precum și al Federației Internaționale de Filatelie (FIP) și al Asociației Internaționale a Jurnaliștilor Filatelici (AIJP). Evenimentul a fost dedicat împlinirii a 150 de ani de la emiterea primelor timbre poștale românești Cap de Bour.
Cele trei mărci poștale introduse în circulație cu ocazia celei de-a V-a ediții a Expoziției Filatelice Române EFIRO 2019, reproduc imagini care ilustrează elemente specifice ale filateliei române.
Timbrul cu valoarea nominală de 1,70 Lei, marchează 560 de ani de atestare documentară a Bucureștilor. Pe timbru este reprodusă imaginea din colița dantelată a emisiunii filatelice din 1959, dedicată aniversării a 500 de ani de existență a localității București, reprezentându-l pe domnitorul Vlad Țepeș împreună cu hrisovul (în care este menționată pentru prima dată această așezare) de la 1459.
Una din marile rarități ale filateliei românești este ilustrată într-o grafică deosebită pe timbrul cu valoarea nominală de 3,10 Lei, pe care se regăsește reprodus un plic circulat în 1858 cu francatură multiplă Cap de Bour 27 Parale + 27 Parale, care acompania o trimitere de bani (grop) cu 200 de monede aur (echivalentul a 6300 lei). Plicul a fost expediat de la oficiul poștal Bacău pe 27 octombrie și a ajuns la Iași pe 30 octombrie. 54 Parale reprezenta tariful pentru o scrisoare de până la 2,5 dramuri (aproximativ 8 grame) în a 2-a treaptă de distanță (peste 8 poște, socotite ca 16 ore). Acest plic este o mare raritate și o piesă de top a filateliei clasice românești, fiind unul dintre cele nouă plicuri cu francatură multiplă din emisiunea I Cap de Bour cunoscute la ora actuală. Unul se află într-un muzeu poștal, alte patru au fost în colecția Regelui Carol al II-lea, care a dispărut după 1950, iar restul sunt în colecții private. De asemenea, doar șaisprezece exemplare de 27 Parale cu ștampila BAKEU sunt inventariate, dintre care șapte sunt pe acea scrisoare.
Acest plic a făcut parte din celebra colecție Rothschild. Imaginea timbrului este completată cu un detaliu mărit al francaturii multiple, respectiv al celor două timbre de 27 Parale.
Timbrul cu valoarea nominală de 12 Lei, ilustrând în grafica sa globul pământesc înconjurat de scrisori și de principalele mijloace de transport folosite în sistemul poștal, este dedicat aniversării a 145 de ani de la înființarea Uniunii Poștale Universale (UPU), de la 9 octombrie 1874, la Berna, în Elveția. Uniunea Poștală Universală este o organizație interguvernamentală și agenție specializată din cadrul Organizației Națiunilor Unite, a doua cea mai veche organizație internațională din lume, care are în componența sa 192 de țări membre, formând teritoriul poștal unic pentru schimbul reciproc al trimiterilor poștale. România este membru fondator al Uniunii, fiind semnatara actului de constituire alături de alte 21 de țări.
Emisiunea „Expoziția Filatelică EFIRO 2019”, ediția a V-a este completată de colița nedantelată a emisiunii cu valoarea nominală de 28,50 Lei, care are în prim plan un fragment din prima coliță nedantelată românească, cea a Expoziției EFIRO din anul 1932. Aceasta îl prezintă pe regele Carol al II-lea în ținută festivă, marca poștală fiind anulată cu ștampila specială a expoziției și o ștampilă goarnă roșie.
Pe coliță mai sunt prezentate reproducerile timbrelor din emisiunea filatelică aniversară dedicată evenimentului „75 de ani de la emiterea primei mărci poștale românești”, emisiune lansată la deschiderea Expoziției EFIRO 1932, precum și vinietele și insigna expoziției. Carol al II-lea era cotat în acel moment pe locul trei în lume în privința valorii colecției și era considerat ca unul dintre primii 10 mari filateliști ai timpului său. EFIRO 1932 a adus la București mari colecții și colecționari din străinătate: Louis Goldberg (Belgia), Henry Rosenthal (Franța), Heinrich Birnbach (Germania), dr. Emilio Diena (Italia), Theodor Champion (Franța), Louis Yvert (Franța), Nils Strandell (Suedia), René Poncelet (Belgia), Edwin Müller (Austria), A. Hertsch (Elveția). Am putea afirma că aproape toți „monștrii sacri” ai filateliei europene au participat într-un fel sau altul la acest regal filatelic care s-a numit EFIRO 1932.
Plicul „prima zi” a emisiunii reproduce compoziția grafică a unuia dintre cele două plicuri oficiale cu antetul expoziției EFIRO 1932, francat cu timbrele emisiunii “75 de ani de la emiterea primei mărci poștale românești” și colița emisiunii EFIRO 1932, insigna expoziției și, estompată în fundalul plicului, placheta expoziției EFIRO 1932.
Sursa: www.romfilatelia.ro
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu