27 septembrie 2019

Proiectele Erasmus+ la Palatul Copiilor Bacău – o realitate la prezentul continuu

0 Comentarii
Din statisticile realizate de ANPCDEFP, organismul prin care Comisia Europeană derulează programele Erasmus+ în România rezultă că doar 7-10 % din școlile românești reușesc să câștige granturi europen pe aceste linii de finanțare. In anul școlar 2019-2020 însă, în Palatul Copiilor Bacău se derulează trei parteneriate strategice Erasmus+: două aprobate în sesiunea 2018 și unul proaspăt aprobat în sesiunea 2019.
”Elevii care frecventează cercurile școlii noastre au posibilitatea să dobândească atât abilități și competențe de utilizare a limbii engleze cât și de altă natură, în funcție de tema proiectului. Dezvoltarea competențelor se realizează în context european, nonformal, aceștia participând atât la activitățile locale organizate de profesorii școlii cât și la mobilitățile externe ce se efectuează periodic la școlile partenere de proiect. În plus, în această lună finalizăm și un proiect de mobilitate în domeniul educației școlare, proiect prin care timp de un an, un număr important de cadre didactice din instituția noastră de învățământ au beneficiat de formare profesională în străinătate” ne-a relatat d-na Dumea Nela, director al instituției și coordonator al proiectelor Erasmus+ din Palatul Copiilor Bacău.
Un grup de cinci elevi și trei cadre didactice au luat parte în perioada 16-20 septembrie 2019 la activitățile de predare-învățare care au avut loc la scoala Wilhelm Kaisen Oberschule din Bremen, Germania în cadrul proiectului intitulat ”European patterns. Migration of birds and people”. În perioada 3-7 octombrie 2019 alți 7 elevi, însoțiți de două cadre didactice vor participa la activități instructiv-educative organizate de liceul ”E. Medi” din Leonforte, Italia în cadrul proiectului ”We can not change the whole world but we can at least make the change”. Cel mai nou proiect Erasmus+ aprobat pentru Palatul Copiilor Bacău poartă numele ”Intercultural awareness by photography”. În cadrul acestui parteneriat, timp de doi ani, școli din România, Cipru, Turcia, Italia și Polonia vor desfășura activități de conștientizare interculturală în echipă europeană folosind ca instrument de lucru... fotografia. Prima întâlnire de proiect se va organiza în luna noiembrie a acestui an de către coordonatorul proiectului, Liceul Kokkinochorion Foti Pitta din Cipru. Palatul Copiilor Bacău va trimite la activități o echipă formată din cinci elevi și două cadre didactice.
Prin parteneriatele strategice pe care le derulăm în școala noastră elevii și profesorii dobândesc abilități lingvistice deosebite dar au și șansa de a cunoaște alte sisteme de învățământ, de a experimenta învățarea efectuată în alte contexte, cu metode diferite, de a-și lărgi cercul de prieteni și de a realiza colaborări strânse cu colegii lor de peste hotare. Fiecare organizator de întâlnire se străduiește să realizeze obiectivele didactice prevăzute în proiect dar în același timp prezinte și multe aspecte culturale, de tradiții și obiceiuri ale locului în așa fel încât învățarea să fie plăcută, interesantă și completă. Din acest motiv este o așa de mare concurență pentru obținerea acestor granturi an de an, deși munca din spatele derulării unui astfel de proiect este una apreciabilă.
Erasmus+ este o poveste de succes ce sperăm că va dăinui peste ani și va continua să aducă multe bucurii și satisfacții de învățare elevilor și profesorilor acestora. Pentru că lumea se transformă prin învățare, iar un om învățat este adesea un om mai bun. Societatea noastră are nevoie de oameni buni mai mult ca oricând. Deci, Go Erasmus+ la Palatul Copiilor Bacău!


0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu