Numeroasa prezență internațională la cea de-a XI-a ediție a Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile dovedește deplina maturitate la care a ajuns competiția organizată de ACS Rally Spirit. Alaturi de fostul campion Balkan ERT, Miroslav Angelov pe Škoda Fabia R5 și actualul lider al clasamentului, Mustafa Çakal pe Hyundai I20 R5, și-au anunțat prezența Adam Westlund, tanara speranță a Suediei în competițiile de raliuri, dar și, deja, prietenul consacrat al Raliului Moldovei Bacău, italianul Stefano Marrini.
Pilotul toscan cu pedigree în Dakar, Stefano Marrini, va
participa pentru a treia oară la competiția băcăuană pe un model Mitsubishi
Lancer Evo 9. Prezent tot pentru a treia oara, însă de această dată la o etapă
de raliu din România, suedezul Adam Westlund, va lua startul pentru prima oară
la etapa de la Bacău dupa prezențele din 2018 la Telekom
Sport Transilvania Rally și TESS Rally Brașov. Adam Westlund va pilota un model
Ford Fiesta Rally4 construit de către M-Sport.
O premieră absolută pentru un raliu din România este prezența
la start a nu mai puțin de 9 concurenți francezi care vor evolua pe modele
Dacia Logan in cadrul Cupei Dacia. Responsabil de acest lucru este George
Grigorescu promotorul competiției monomarcă ajunsă în 2021 la cea de-a 15-a
ediție.
Cea de-a XI-a editie a Raliul Moldovei Bacău powered by
Dedeman Automobile se va desfășura în perioada 03 - 04 iulie 2021, sub egida
Federației Române de Automobilism Sportiv. Întrecerea va reprezenta cea de-a
șasea etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano, Campionatul Național
Rally 2 Betano și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice
Betano. Totodată, întrecerea are statut de competiție internațională FIA, fiind
singura etapă românească din campionatul European Rally Trophy - Balkan Rally
Trophy.
În acest an se va păstra formatul de la ediția aniversară de
anul trecut a raliului, cu un total de 120.36km împărțiți in 13 probe speciale.
În ziua de vineri, 2 iulie, începând cu orele 20.30 va avea
loc in Piața Tricolorului startul festiv al Raliului Moldovei Bacău powered by
Dedeman Automobile.
Raliul Moldovei Bacău va beneficia de trei probe transmise în
direct respectiv, cele două treceri pe proba Vermești din prima zi, urmând ca
speciala de la circuitul de karting, care va încheia raliul, să fie transmisă
și ea în direct pe canalul LOOKSPORT.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu