Domnul locotenent-colonel Ghiniță Daniel, ofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Ștefan cel Mare” Bacău, a reprezentat Jandarmeria Română la Conferința CEPOL pentru cercetare și știință Preparing Law Enforcement for the Digital Age, desfășurată la Mikolas Romeris University din Vilnius, Lituania, în perioada 8-10 iunie. La activitate au participat peste 150 de reprezentanți (ofițeri cu funcții de conducere din instituții de aplicare a legii, profesori și cercetători, experți naționali, etc.) din 29 de state europene, precum și din SUA.
Ofițerul,
în vârstă de 40 de ani, este căsătorit, are două fete, și activează în unitatea
noastră de la începutul carierei sale. Din cei 19 ani de carieră militară, în
ultimii aproape 12 ani a ocupat doar funcții de conducere, fiind mereu
preocupat de îmbunătățirea propriului nivel de pregătire, atât din punct de
vedere operativ cât și managerial, aspect care a avut și are o contribuție
importantă în îndeplinirea obiectivelor unității.
“Instituțional
vorbind, este foarte important să evoluăm odată cu societatea, să ne adaptăm
vremurilor din ce în ce mai digitalizate, astfel încât dezideratul unității,
respectiv asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, să fie
îndeplinit în cele mai bune condiții. Din punctul meu de vedere, ideea generală
a digitalizării este de a îndeplini anumite lucruri cât mai repede și mai
simplu. Raportându-mă la natura activității noastre, consider că digitalizarea
în interiorul instituției se traduce în operativitate în exterior, acolo unde,
de fapt, se derulează misiunea Jandarmeriei: față în față cu cetățeanul”, a
declarat ofițerul la întoarcerea din misiune.
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu