7 august 2022

Simone Tempestini lider după 3 speciale

0 Comentarii


Așa cum era de așteptat, Simone Tempestini (Skoda Fabia R5/Rally2) a atacat din primii kilometri ai Raliului Moldovei și în ciuda faptului că a avut parte de o pană lentă, a încheiat prima specială cu cel mai bun timp, devenind primul lider al clasamentului. Pilotul Napoca Rally Academy și-a trecut în cont și următoarele două speciale, capitalizând un avans de 33,3 secunde după trei probe.

Surpriza debutului primei zile a etapei cu numărul 6 a reprezentat-o Raul Badiu. Deși cu un automobil de producție, Mitsubishi Lancer Evo 9, pilotul sibian a încheiat toate cele trei probe pe poziția secundă, cu toate că pe a doua specială a avut parte de un moment fierbinte, răsucindu-se și pierzând aproximativ 5 secunde. Fair-play, Raul a recunoscut că a profitat de o poziție favorabilă la start, ceea ce a făcut ca el să evolueze pe o trasă ”măturată” de cei din fața sa, însă acest lucru nu îi diminuează meritul de a fi avut un ritm foarte ridicat.

Cu o abordare relativ precaută, Sebastian Barbu ocupă poziția a treia după prima buclă a zilei, la 46,5 secunde de liderul Simone Tempestini.

Aflat la limita podiumului după primele două speciale, Valentin Porcișteanu (Mitsubishi Lancer Evo 9) a avut ghinion pe ultima probă a primei bucle. Ruperea unui ax la planetara dreapta față i-a generat un handicap de aproximativ 30 de secunde, fostul campion national ajungând în poziția a 8-a.

          Lipsa de experiență pe macadam cu modelul Skoda Fabia R5/Rally 2 și-a spus cuvântul în cazul lui Andrei Gîrtofan. Pilotul brașovean, liderul clasamentului înaintea startului în Raliul Moldovei, ocupă după primele trei probe poziția a patra în clasament, la aproape 1 minut de prima poziție.

           După o vizită în parcul de service din Moinești, concurenții vor parcurge încă o data bucla de speciale Zemeș, Moinești, Vermești, prima zi a Raliului Moldovei urmând să se încheie după a treia trecere pe speciala Zemeș.


0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu