2 octombrie 2009

Campionatul Municipal de Minifotbal

0 Comentarii
Încep meciurile tari


Etapa a IV-a a Campionatului Municipal de Minifotbal pentru Amatori – Liga Bergenbier va începe sâmbătă de la ora 20.00 şi va aduce la start în primul meci echipele Generali Bacău şi FC Transport Bistriţa. FC Transport Bistriţa este una dintre echipele puternice ale acestui campionat cu şanse reale de a termina campionatul cât mai sus. Pe de cealaltă parte Generali Bacău, condusă din teren de Ionuţ Mihăilă, este una dintre echipele care s-au înscris în această competiţie doar pentru relaxare şi interacţiune, locul pe care îl vor ocupa în clasament nereprezând un interes pentru aceştia. Oricum Generali Bacău rămâne o echipă fair-play, înscriindu-se cu certitudine în lupta pentru câştigarea acestui titlu care rămâne totuşi unul dintre cele mai importante premii ale competiţiei.

Duminică vor continua pe aceeaşi bază sportivă Lider Sport din incinta Şcolii Mihai Drăgan meciurile din cadrul etapei a IV-a cu Ben-Jon Comăneşti şi Cartier URA. De departe aceasta va fi şi unul dintre derby-urile etapei, ambele echipe fiind la egalitate de puncte în acest moment în clasament.

Legendele vs. SC Ermacom se anunţă deja a fi un meci deosebit de frumos între două echipe foarte tehnice care totuşi vor avea multe de arătat în acest campionat aflat de abia la început.

În cadrul etapei a IV-a Nuntaşii Poşta Atlassib se vor confrunta cu cei de la Red Team, într-un meci care am putea spune că nu se anunţă a fi unul deosebit, dacă nu am cunoaşte dinamica echipelor din campionatul de minifotbal. Astfel acesta poate fi un meci al surprizelor, carul mic – Red Team, încercând să răstoarne carul mare – Nuntaşii Poşta Atlassib.

Un meci foarte disputat şi aşteptat totodată de ambele echipe va fi cel dintre SC Andisimo şi Bad Boys, care se va disputa duminică de la ora 19.00. Bad Boys au început mai greu acest campionat, după o serie de dezertări din sânul echipei care anul trecut domina la pas minifotbalul băcăuan până în ultimele două etape.

Tot în această săptămână echipa Novoplast a decis să se retragă din campionat, locul acestora fiind ocupat de către FC Afezam care vor avea o misiune dificilă lăsată moştenire, şi anume de a încerca să treacă de liderul campionatului la zi, Tofan Sport.

X-Carp vs. Fortuna 40 va reprezenta un alt meci foarte frumos dintre două echipe care au arătat până acum că cunosc principiile şi spiritul acestei competiţii, ceea ce le-a adus şi o prestaţie pe măsură.

Etapa a IV-a se va încheia duminică de la ora 22.00, în nocturnă, cu partida dintre FC Coriolan şi Gim Sport, un meci pe care Gim Sport l-a anunţat a fi cel mai important pentru ei, în timp ce FC Coriolan se vede obligată de a-şi lua revanşa după ce în ediţia trecută de campionat au pierdut la un scor ruşinos, dar real în faţa tehnicilor şi talentaţilor jucători ai formaţiei Gim Sport, coordonată de Adi Gondac.

Totodată organizatorii anunţă că încrierile pentru Superliga a II-a continuă până la 14 octombrie, în limita celor 10 locuri disponibile.



Programarea etapei a IV-a:



Ora Echipa Echipa

S. 20.00 GENERALI Bacau FC TRANSPORT BISTRITA

D. 16.00 BEN-JON COMANESTI CARTIER URA

D. 17.00 LEGENDELE SC ERMACOM

D. 18.00 NUNTASII POSTA ATLASSIB RED TEAM

D. 19.00 SC ANDISIMO BAD BOYS

D. 20.00 FC AFEZAM TOFAN SPORT

D. 21.00 X-CARP FORTUNA ‘40

D. 22.00 FC CORIOLAN GIM SPORT



CLASAMENT


1. TOFAN SPORT

2. FORTUNA ‘40
3. SC ANDISIMO

4. BEN-JON COMĂNEŞTI

5. FC AFEZAM

6. CARTIER URA

7. FC CORIOLAN

8. FC TRANSPORT BISTRIŢA

9. X-CARP

10. NUNTAŞII POŞTA ATLASSIB

11. SC ERMACOM

12. GIM SPORT

13. RED TEAM

14. LEGENDELE

15. BAD-BOYS

16. GENERALI BACĂU



Pentru informaţii suplimentare, nu ezitaţi să ne contactaţi.

Persoane de contact:

Gheorghe Burleanu -manager sportiv
0727.137.053
office@lidersport.ro

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu