2 noiembrie 2009

Red Team surpriza campionatului

0 Comentarii

            În etapa a VIII-a din cadrul Campionatului Municipal de Minifotbal pentru Amatori – Liga Bergenbier s-a petrecut cea mai mare surpriză din această ediţie de campionat. Red Team, echipă din ultima parte a clasamentului, a reuşit o remiză în faţa Fortunei 40, echipa cu cea mai bună apărare, aflată înaintea acestei etape la egalitate de puncte cu liderul campionatului. Astfel Red Team primeşte prin această remiză o gură importantă de oxigen în campania de salvare de la retrogadare. Atuul acestora în confruntarea cu Fortuna 40 s-a numit posesia şi Grumega Vlad, un fost talentat jucător de la juniorii FCM.

            FC Transport Bistriţa aflată într-o creştere vizibilă de la o etapă la alta a reuşit să treacă de Cartier URA, un adversar foarte tehnic, prin prisma unui joc colectiv de excepţie. Rezultat final 6-2, iar transportatorii îşi mai adaugă încă o victorie în palmares.

            Generali Bacău a reuşit în întâlnirea cu SC Ermacom un joc foarte plăcut în faţa chiar a unui adversar care aspiră la primele opt locuri din campionat. Generali Bacău a dovedit încă o dată că sunt o echipă de nota 10 în ceea ce priveşte fair-play-ul atât pe teren cât şi în afara acestuia. Comportametul acestora ar trebui să constituie un exemplu, şi anume ca echipele să nu uite că sportivitatea ar trebui să se afle pe primul loc la minifotbal, un premiu considerabil fiind pus în joc în acest sens.

            La primul lor joc la minifotbal, Dedeman au făcut o figură foarte frumoasă în întâlnirea cu campioana en-titre, FC Coriolan. Deşi au pierdut cu scorul de 4-1, Dedeman a avut un joc plăcut şi sportiv, Boghian Ciprian, portarul acestora reuşind un meci senzaţional, argumente care probabil vor face din Deman o echipă de temut pentru toate celelalte echipe aflate în cursa pentru podium.

            Nuntaşii Poşta Atlassib au avut în această etapă o misiune extrem de dificilă, în întâlnirea cu Tofan Sport. Aceştia din urmă s-au impus printr-un joc de excepţie, în care le-a ieşit totul, în timp ce Nuntaşii au avut o zi mai proastă.

            FC Afezam vs. Legendele a fost un joc în care legendarii au dorit cu orice preţ să-i facă un cadou lui Paul Stanciu care este de acum înainte fericitul tătic al unei fetiţe, dedicându-i acestuia victoria la care inclusiv proaspătul tătic a contribuit cu câteva execuţii remarcabile. Fără îndoială a fost un meci aflat la discreţia Legendelor.

            X-Carp vs. Gim Sport a încheiat seria unor meciuri foarte frumoase din etapa a VIII-a. Gim Sport este echipa care îşi revine la adevărata valoare care au demonstrat-o în primele ediţii de campionat, în timp ce X-Carp a avut câteva ocazii monumentale, dezavantajul loc până acum fiind acela că au jucat numai cu echipe foarte bune. 

               

Începe superliga a II-a 

            În această săptămână va debuta şi superliga a II-a, ceea ce va reprezenta inclusiv un factor de competiţie pentru echipele din prima superligă, deoarece de acum înainte se va aplica sistemul de retrogadare-promovare. Premiile puse în joc pentru echipele din superliga a II-a vor consta în cupe, diplome şi echipamente sportive pentru primele trei echipe clasate, iar primele două echipe vor avea posibilitatea de a evolua în prima superligă din ediţia următoare. „Formarea superligii a II-a vine ca o cerinţă din partea iubitorilor de minifotbal, iar pentru noi este implicit o recunoaştere a faptului că ne facem bine treaba. Totodată doresc să le mulţumesc şi sponsorilor care au venit alături de noi în premierea echipelor, deoarece minifotbalul este mai mult decât o emoţie socială, este chiar o stare de spirit”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul acestei competiţii.

             

Rezultatele etapei a VIII-a:

Ora

Echipa

Echipa

Rezultat

(jucătorul meciului)

S. 18.00

CARTIER URA

FC TRANSPORT BISTRITA

2 – 6 (Munteanu Liviu)

S. 19.00

BEN-JON COMANESTI

SC ANDISIMO

-

D. 15.00

RED TEAM

FORTUNA ‘40

4 – 4 (Grumega Vlad)

D. 16.00

GENERALI Bacău

SC ERMACOM

3 – 9 (Tânjală Eugen)

D. 17.00

FC CORIOLAN

DEDEMAN

4 – 1 (Boghian Ciprian)

D. 18.00

NUNTASII POSTA ATLASSIB

TOFAN SPORT

4 – 16 (Munteanu Liviu)

D. 19.00

FC AFEZAM

LEGENDELE

6 – 15 (Stanciu Paul)

D. 20.00

X-CARP

GIM SPORT

3 – 8 (Cantău Radu)




CLASAMENT                                             

                                                               Mj      V      E       I      Gi - Gp   Pct

1.

TOFAN SPORT

8

8

0

0

80 - 26

24

2.

FORTUNA ‘40

8

7

1

0

41 - 15

22

3.

SC ANDISIMO

7

6

1

0

37 - 23

19

4.

SC ERMACOM

8

6

0

2

54 - 28

18

5.

FC CORIOLAN

8

6

0

2

37 - 24

18

6.

FC TRANSPORT BISTRIŢA

8

5

1

2

37 - 36

16

7.

LEGENDELE

8

4

1

3

44 - 37

13

8.

CARTIER URA

8

4

0

4

43 - 45

12

9.

GIM SPORT

8

4

0

4

33 - 37

12

10.

NUNTAŞII POŞTA ATLASSIB

8

4

0

4

39 - 52

12

11.

BEN-JON COMĂNEŞTI

7

2

1

4

37 - 37

7

12.

FC AFEZAM

8

2

0

6

45 - 66

6

13.

RED TEAM

8

1

1

6

30 - 53

4

14.

X-CARP

8

1

0

7

28 - 47

3

15.

DEDEMAN

8

0

0

8

30 - 50

0

16.

GENERALI BACĂU

8

0

0

8

22 - 61

0


Pentru informaţii suplimentare, nu ezitaţi să ne contactaţi.

Persoane de contact:

Gheorghe Burleanu                                                                          

manager sportiv                                                                                             

0727.137.053

office@lidersport.ro                                                                                       


0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu