In data de 1 iunie 2010 , la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău cele două unităţi din municipiul Bacău au organizat ZIUA PORŢILOR DESCHISE PENTRU COPII, activitate dedicată Zilei Internaţionale a Copilului. La acest eveniment au participat aproximativ 50 de elevi din cadrul Şcolii Generale nr. 27 din municipiul Bacău.
Activitatea a debutat în jurul orelor 10.00 cu prezentarea unei scurte expuneri cu privire la misiunile pe care le desfăşoară efectivele celor două unităţi de jandarmi, aspecte referitoare la pregătirea jandarmilor şi un scurt istoric al celor două unităţi.
De asemenea, preotul unităţii le-a prezentat biserica jandarmilor, construită la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi le-a vorbit copiilor despre credinţa ortodoxă , despre religie şi importanţa ei.
Pe platoul din curtea unităţii s-au prezentat materiale specifice din dotarea jandarmilor în diferite misiuni (armament de diferite tipuri, căşti de protecţie, scuturi, bastoane de cauciuc, măşti contra gazelor, mijloace auto, ambarcaţiuni, materiale pentru alpinism).
Luptători din cadrul subunităţii de acţiuni speciale a Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au prezentat exerciţii demonstrative de luptă corp la corp în sala de sport „Dan Botezatu”.
În final , o grupă de conductori câini serviciu a prezentat copiilor 2 exerciţii demonstrative de dresaj câini se – exerciţii de disciplină, mersul alături de conductor, lăsarea în poziţie, aportul, lucrul la semn.
Coordonatorii grupului de elevi ne-au declarat că a fost o activitate interesantă pentru copii; au rămas impresionaţi de cele văzute în unitatea de jandarmi, în special de exerciţiul demonstrative cu câinii de serviciu.
2 iunie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu