În perioada 2-4 iulie, la Zalău a avut loc prima ediţie a Cupei României la Minifotbal – Liga Bergenbier. Competiţia a fost organizată sub egida Asociaţiei Române de Minifotbal (ARM), organizaţie care înglobează campionatele acestui sport, la nivel judeţean şi naţional.
Turneul de la Zalău a fost o reuşită din multe puncte de vedere, cele 24 de echipe participante dovedind ca minifotbalul este un sport pasionant, plin de vitalitate şi spectaculozitate. La Cupa României au venit echipe din toate colţurile ţării, jucătorii fiind, în majoritate, foşti fotbalişti profesionişti sau tineri care activează în fotbalul amator. Formaţiile prezente la Zalău sunt câştigătoare ale Cupelor organizate la nivel judeţean sau echipe fruntaşe din campionatele locale.
“Prezenţa la acest turneu naţional a 24 de echipe valoroase venite din întreaga ţară demonstrează că minifotbalul românesc este pe un trend ascendent. Astfel proiectele ARM continuă să reprezinte un punct de reper pozitiv pentru sportul de masă românesc, mai ales în perioada aceasta dificilă. În perioada 8-11 iulie îi invităm pe toţi iubitorii fratelui mai mic al sportului rege, fotbalul, să ia parte la regalul minifotbalului românesc care va avea loc la Cluj sub egida ARM şi care va aduce la start campioanele judeţene la minifotbal”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Asociaţiei Române de Minifotbal.
O notă aparte a constituit, în acest frumos regal al sportului românesc, prezenţa la competiţie a unei formaţii care a făcut deliciul numerosului public prezent la meciurile care au avut loc pe terenurile bazelor sportive Onix şi Fair-Play. Este vorba despre Naţionala Artiştilor, echipă care a reprezentat Capitala la Cupa României. Vedetele acestei echipe se numesc Aurelian Temişan, în rolul de portar care nu iartă nimic, Kamara – fundaş de care nu trece nicio minge, DJ Moise - mijlocaş ofensiv cu rol de coordonator de joc şi Andrei – colegul lui Kamara de la formaţia Alb şi Negru, un atacant letal, cu un deosebit simţ al porţii.
Artiştii au dovedit că ştiu nu numai să cânte şi să joace teatru, ci şi să încânte pe terenul de minifotbal. Echipa lor s-a numărat printre cele mai tehnice din turneu, driblingurile şi combinaţiile superbe pe care aceştia le-au reuşit în fiecare partidă făcând întreaga asistenţă – şi nu numai domnişoarele din tribune – să aplaude la scenă deschisă. Parcursul Naţionalei Artiştilor a fost mai mult decât onorabil, aceştia fiind eliminaţi din competiţie doar după executarea loviturilor de la 7 metri, de echipa Ştiinţa Galaţi - una dintre cele mai puternice formaţii ale minifotbalului dunărean.
Cupa a fost câştigată de gruparea Cipricom Zalău, dar la capitolul impresie artistică, Naţionala Artiştilor a învins, fără doar şi poate. De altfel, cele trei zile petrecute de echipa antrenată de compozitorul Mihail Lazăr la Zalău au fost presărate de succese şi la capitolul admiratoare, frumoasele sălăjence asediind hotelul unde artiştii au fost cazaţi şi trataţi cu meritată dragoste.
Imagini şi secvenţe video despre prezenţa Naţionalei Artiştilor la această competiţie pot fi vizionate pe site-ul oficial al Asociaţiei Române de Minifotbal – www.campionateminifotbal.ro .
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu