6 septembrie 2010

Fotbalul nu se uită - Campionatul Municipal de Minifotbal pentru Amatori - Liga Bergenbier

0 Comentarii

Mihai Voicu, Ionuţ Vetrea, Dan Bolfă, Titi Câmpanu sau Cosmin Curelea sunt foşti fotbalişti ai Bacăului care revin sub culorile aceleiaşi echipe, dar nu pe terenul de fotbal, ci la minifotbal. Petromold este numele echipei care a reuşit să-i legitimeze pe toţi aceştia şi totodată să se şi înscrie în Campionatul Municipal de Minifotbal, cu o etapă întârziere, în aceeaşi situaţie aflându-se şi Coriolan care nu a rezistat ideii de a sta pe margine. Cele două echipe s-au întâlnit încă din prima etapă, într-un meci foarte frumos jucat dintr-o singură atingere, aflat însă la discreţia celor de la Petromold care se anunţă deja a fi una dintre principalele contracandidate la titlu, pentru Grafit Soccer Invest, campioana ediţiei trecute.

„Acest debut anunţă un campionat foarte echilibrat, fotbal total aş caracteriza ediţia de anul acesta. Totodată un fapt îmbucurător este că numărul de spectatori a înregistrat o creştere ceea ce înseamnă că au ce să vadă acum. Cât despre echipele din liga a II-a se vede clar că stimulentul promovării este cel care animă şi evoluţia lor foarte bună”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al competiţiei.

Grafit Soccer Invest a continuat şi în etapa secundă debutul foarte bun din acest campionat, trecând cu 11-1 de Anonimii, printr-un joc tehnic şi rapid. În ciuda rezultatului final este de remarcat evoluţia Anonimilor care au rezistat totuşi prima repriză.
Un alt meci foarte disputat a fost cel dintre Dedeman şi Strong, încheiat cu victoria cu 9-2 a celor de la Strong care şi-au amintit de evoluţia Coriolanului din ediţia anterioară de campionat. Pe de cealaltă parte jucătorii Dedemanului s-a prezentat destul de obosiţi şi nemotivaţi. Florin Romaşcanu a fost declarat cel mai bun jucător al partidei.
Partida dintre Legendele şi Nevila Oneşti, două echipe care emit pretenţii în ediţia de anul acesta, a ieşit în evidenţă printr-un joc foarte tehnic dar şi prin portarul celor de la Nevila care a făcut un meci remarcabil. Andrei Murgu a fost jucătorul care a impresionat audienţa cel mai mult, fiind declarat şi jucătorul meciului.
O notă de angajament şi sportivitate a dominat confruntarea dintre Rochdale şi Metrorex, două echipe avide de puncte, încheiată la egalitate 3-3, cu Rochdale într-o formă foarte bună, după prima etapă.
O situaţie inedită s-a întâmplat în partida dintre Amatorii şi Express, unde învingătoare a fost Express care nu a avut nicio rezervă, în timp ce de cealaltă parte Amatorii se pare că au avut un lot prea numeros, neomogen care a fost rulat în întregime, însă fără a se găsi şi formula câştigătoare.
În ultimul meci al etapei a II-a X-Carp a întâlnit duminică seara de la ora 21.00 pe Gim Sport, în cel mai frumos meci al etapei, după cum l-au caracterizat organizatorii, un meci cu multe goluri, cu viteză de joc, cu un ritm alert, dar şi cu răsturnări de situaţie. Astfel X-Carp a dominat categoric prima repriză, în min.5 scorul fiind deja în favoarea acestora cu 3-0, în timp ce Gim Sport era de negăsit pe teren. Situaţia s-a schimbat în totalitate în repriza secundă, când conducerea jocului a aparţinut Gim Sportului care s-a impus până la final cu 10-4, Sorin Căsăneanu fiind jucătorul care a contribuit decisiv la această victorie.

Tot în acest week-end s-a disputat şi prima etapă a superligii a II-a de minifotbal. Se pare că experienţa acumulată în ediţia anterioară de campionat a contribuit cel mai mult în acest debut de ligă secundă. Bambus a reuşit să treacă de FC Izvoare cu scorul de 3-2, în ciuda faptului că aceştia din urmă s-au prezentat cu un lot de jucători mult mai tineri. Acelaşi lucru s-a repetat şi în confruntarea dintre Technomarket şi ANL Bacău 06, meci încheiat cu victoria celor de la Technomarket care au la activ experienţa unui an pe terenul de minifotbal.
În celălalt meci al ligii secunde Fair-Play a terminat la egalitate cu FC Stars, egalând chiar în ultima secundă. Cu toate acestea FC Stars se anunţă a fi una dintre principalele candidate la promovare., Vlad Amariei fiind unul dintre cei mai bună jucători ai acestei tinere echipe.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu