31 mai 2011

O carte deschide o lume nouă!

0 Comentarii

Intelectul se poate cultiva doar cu ceva ce ii este necesar. Începând cu data de 1 iunie 2011, Poşta Română lansează a doua ediţie a campaniei „O carte deschide o lume nouă!”, prin care îşi propune să participe la îmbogăţirea fondului de carte a şcolilor din mediul rural. În cadrul acestui demers, Poşta Română face o invitaţie salariaţilor şi clienţilor săi, persoane fizice sau juridice, de a participa la o donaţie de carte pentru bibloteci ale unor şcoli din mediul rural.
Cei care doresc sa participe la acest proiect pot depune cărţi proprii în cele aproape 350 de oficii poştale urbane, semnalizate prin afişele campaniei. Cărţile pot fi depuse în spaţiile special amenajate din sala publicului, în perioada 01 iunie – 15 septembrie 2011.
Având în vedere că, prima ediţie a acestei campanii s-a bucurat de un real succes, cu un număr impresionant de peste 52.000 de cărţi colectate, considerăm cu tărie că sporirea fondului de carte asigură premisele dezvoltării educaţionale şi profesionale viitoare ale tuturor copiilor din mediu rural. Astfel, cărtile colectate vor îmbogăţii din nou colecţiile unui număr de peste 40 de bibloteci iar predarea acestora va avea loc la începutul anului şcolar 2011-2012.
Campania „O carte deschide o lume nouă!” se înscrie în seria acţiunilor Poştei Române prin care se implică în susţinerea comunităţilor în care îşi desfăşoara activitatea.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu