29 iulie 2011

Imnul National al Romaniei la ceas aniversar

0 Comentarii
Vineri, 29 iulie 2011, la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului s-a desfăşurat ceremonialul public, specific sărbătoririi Zilei Imnului Naţional al României.
La eveniment au participat reprezentanţi ai instituţiilor administraţiei publice locale şi judeţene, veterani de război, elevi, studenţi, reprezentanţi ai societăţilor comerciale, formaţiunilor politice, O.N.G-urilor, cetăţeni ai municipiului Bacău.
Ceremonialul a debutat cu câteva momente de închinare şi rugă pentru poporul român oficiate de către soborul de preoţi militari, urmate de alocuţiunile rostite de reprezentanţii oficialităţilor prezente.
Constantin Scripăţ, Prefectul judeţului Bacău, a prezentat istoria imnului naţional al României şi semnificaţia lui pentru poporul român, îndemnând totodată cetăţenii la unitate, la speranţă şi onoare, respect pentru muncă, pentru demnitate şi patrie şi urându-le tuturor românilor “La mulţi ani!”
La finalul ceremonialului toţi participanţii au intonat, într-o atmosferă solemnă, Imnul Naţional al României.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu