Un bărbat de 34 de ani a sunat, nejustificat, de 28 de ori la Poliţie prin 112 şi a provocat scandal la Spitalul Judeţean Bacău. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional.
Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată la data de 22.11.2011, în jurul orei 02.30, despre faptul că în salonul de observaţie din cadrul Unităţii Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău are loc o altercaţie între pacienţi.
În baza sesizării la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Secţiei 2 Poliţie, care în urma verificărilor efectuate a stabilit că în data de 22.11.2011, în jurul orelor 02.10 în salonul de observaţie pe fondul unor neânţelegeri verbale între L. Vasile, de 41 de ani, B. Vasile, de 34 de ani şi A. Claudiu, de 30 de ani, a avut loc o altercaţie. În timpul altercaţiei B. Vasile şi A. Claudiu l-au lovit cu pumnii în zona feţei pe L. Vasile, care a primit îngrijiri medicale.
Partea vătămata L.Vasile, a declarat că nu doreşte să depună plângere faţă de agresori pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violente.
Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 3500 lei pentru B. Vasile şi cu amendă în suma de 1000 lei pentru A. Claudiu, pentru provocare şi participare la scandal în incinta unei unităţi spitaliceşti.
Totodată în urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că în perioada 21/22.11.201, în intervalul orar 19.00 – 04.30, B. Vasile a apelat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, prin S.N.U.A.U 112 în mod nejustificat, de 28 de ori. Faţă de cele constatate poliţiştii vor lua măsura sancţionarii contravenţionale a celui în cauză cu amendă în valoare de 1000 de lei, conform O.U.G. 34/2008, pentru apelare abuzivă.
În primele 10 luni ale anului 2011, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a fost sesizat pri S.N.U.A.U 112 de 31868 ori. În 13520 situaţii s-a impus deplasarea echipajelor de poliţie la locul producerii unor evenimente iar în 143 de cazuri s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a apelantului, pentru apelarea abuzivã a numãrului unic pentru apeluri de urgenţã 112.
Ce nu face omul cand se plictiseste.
23 noiembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 Comentarii:
Trimiteți un comentariu