12 decembrie 2011

Victoria s-a încurcat din nou

0 Comentarii
Înaintea disputării meciurilor din cadrul penultimei etape din turul Campionatului Județean de Minifotbal, a avut loc și meciul restant dintre campioana en-titre și lidera la zi, Victoria, și ocupanta locului 7 în clasament, Gim Sport. Deși Victoria nu ar fi trebuit să întâmpine probleme, se pare că Gim Sport a fost chiar la un pas de a smulge campioanei toate cele 3 puncte. Cu 5 minute înainte de final Gim conducea cu 4-2, însă inspirația și valoarea jucătorului echipei naționale, Sorin Ghiuș, și-au spus cuvântul, reușind două execuții de excepție. Scor final 4-4, și am pute spune că este un rezultat echitabil pentru ambele echipe.
„Se anunță încă de pe acum un final de campionat foarte puternic, cu meciuri spectaculoase, în viteză. Minifotbalul are această capacitate de a anula orice diferență între jucătorii tineri și cei mai puțini tineri. În același timp, am și o dezamăgire, foarte mulți jucători tineri care evoluează în campionatul județean de minifotbal ar putea oricând să facă față lejer nivelului ligii a III-a de fotbal, însă se pare că nu sunt nici ochi și nici interes”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Minifotbal.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu