17 februarie 2012

Pentru copiii cu autism

0 Comentarii
Clubul Inner Wheel Bacau are bucuria si mandria de a va anunta deschiderea celei de a doua camere de terapie multisenzoriala “snoezelen”, adresata copiilor cu autism din Bacau, realizata in totalitate cu fonduri proprii. Inaugurarea va avea loc vineri, 17 februarie 2012, ora 10.
Acest al doilea proiect de acest gen a fost demarat in urma cu doua luni, dupa ce am primit o cerere din partea reprezentantei Centrului de zi pentru persoane cu autism “Sfintii Cosma si Damian”, cu sediul in Bacau, strada Digu Barnat, nr 19, in curtea Bisericii Lazaret (vis-a-vis de Selgros) , care ne-a explicat cat de necesara ar fi o astfel de camera de terapie pentru recuperarea copiilor bolnavi de autism.
Prin intermediul camerelor Snoezelen şi terapia Snoezelen se realizează stimularea polisenzorială a persoanelor cu diferite afectiuni.
Camera de stimulare polisenzoriala este un spatiu controlat, securizant si familiar, in care putem prezenta o serie de stimuli vizuali, auditivi, olfactivi si tactili cu garantia ca elevul traieste o experienta de invatare care se incadreaza in limitele zonei proximei dezvoltari ale fiecarui caz in parte.
Spatiul aproape magic din camera de stimulare polisenzoriala este un ambient atragator pentru copii, un amestec de culori, sunete, arome, texturi si efecte luminoase.
In aceasta camera se practica terapia SNOEZELEN care are dublu rol: de stimulare si de relaxare.
Utilizarea terapiei Snoezelen intr-un mediu adecvat posibilitatilor copiilor fie provoaca, motiveaza, stimuleaza copiii cu deficienta mintala, fie calmeaza copiii cu autism sau tulburari comportamentale.
Prin aplicarea terapiei Snoezelen, am constatat urmatoarele beneficii evidente in comportamentul copiilor cu deficienta mintala severa, profunda si/ asociata:
• dezvolta noi cai de comunicare axate pe senzorial;
• ofera posibilitatea copilului de a-si exprima liber preferintele
• sporeste receptivitatea privind relationarea / comunicarea cu terapeutul
• calmeaza diverse tensiuni, anxietati si creeaza un teren propice relaxarii
• reduce crizele de automutilare si si heteroagresivitate

Terapia Snoezelen prezinta avantaje si pentru terapeutii care lucreaza cu acesti copii:
• conduce la cunoasterea aprofundata a personalitatii copilului;
• faciliteaza descoperirea preferintelor elevilor, suport pentru demararea de noi demersuri terapeutice pentru acesti copii
• stimuleaza comunicarea prof-elev (perceput ca partener de joc, elevul este mai receptiv la relationarea / comunicarea cu profesorul)
• permite descoperirea intereselor copiilor si serveste la stabilirea unui contact optim cu terapeutul
• usureaza activitatea terapeutica prin reducerea starilor de agitatie si agresivitate.
Urmatorul proiect este realizarea unei camere senzoriale pentru copii cu sindrom Down si speram sa avem resurse pentru a-l duce la bun sfarsit si pe acesta.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu