19 aprilie 2012

Avem şi Noi Super-Eroi

0 Comentarii
La iniţiativa Asociaţiei pentru Promovarea Istoriei României, Consiliul Naţional al Elevilor va derula un parteneriat cu aceasta, pentru a conlucra în promovarea istoriei românilor.

Asociaţia pentru Promovarea Istoriei României (A.P.I.R.) este o asociaţie cultural-istorică ce îşi propune să readucă în atenţia publicului tânăr istoria românilor, a vechimii şi a continuităţii poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic, urmărind realităţile istorice traversate de acesta.
Într-o primă etapă a colaborării, aceasta se va desfăşura în cadrul proiectului ”Avem şi Noi Super-Eroi”, iniţiat de Asociaţia pentru Promovarea Istoriei României. Proiectul reprezintă o campanie de arheologie cultural-urbană, cu ajutorul căreia A.P.I.R. îşi propune să aducă în atenţia publicului tânăr, eroii românilor.

Consiliul Naţional al Elevilor s-a arătat încântat de această iniţiativă, considerând-o benefică pentru elevii pe care îi reprezintă.
Printre principalele etape ale proiectului se află clasificarea eroilor pe categorii: istorici (Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Decebal), folclorici şi de basm (Greuceanu, Harap-Alb, Făt-Frumos), crearea de benzi desenate pe episoade cu fiecare erou în parte, promovarea acţiunii în şcoli gimnaziale şi licee, obiectivul principal fiind înlocuirea treptată în sistemul de preferinţe al tinerilor români a Super-Eroilor promovaţi de canalele mass-media cu eroi veritabili români, prezentaţi într-un mod atractiv şi interactiv pentru tânăra generaţie.

0 Comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu